Într-o noapte friguroasă, șapte ostași se întorc la palat, aducând cu ei un străin misterios, de pe un tărâm necunoscut, care știe de ce fiul împăratului oamenilor nu se trezește la viață. Salvarea prințului însă vine cu un preț usturător: o profeție care spune că atunci când el va împlini al douăzecilea său leat, va trebui să plece din regat pentru totdeauna, spre locul de unde sângele său își are rădăcinile. Destinul său îi va fi ascuns de cei din jur, dar odată ce va crește, inima începe să i se neliniștească, bănuind că alt adevăr îi este scris în stele.

Aleodor va trebui să trezească spiritele celor morți din închipuirea că-s vii, în nălucirea blestemată a Zmorei, stăpânitoarea viselor; va avea de înfruntat Gheonoaia și ielele de pe tărâmurile ei pline de moarte; bohânchile ispititoare ale Mumei Pădurii, pentru care-și va jertfi cea mai de suflet avere; nemilosul Crâsnic ce îngrozea Sălașurile Arcobazilor; iar cel mai bătrân arbore din lume, Bonza, îi va dezvălui o profeție chinuitoare, înainte de a intra în Țara Zmeilor. Călătoria înspre Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte se schimbă însă odată ce cunoaște dragostea, atât de pură încât nu-i pasă că ființa care-i va schimba întreaga ursită nici măcar nu este un om pe de-a-ntregul.

Aleodor se întoarce în lumea Timpului Curgător, pentru a-și salva atât marea dragoste, cât și seminția omenească, însă, în cele două zile petrecute în Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte, douăzeci de ani s-au scurs pe tărâmul muritorilor. Va avea de înfruntat cel mai neașteptat dușman, va conduce oastea oamenilor în cel mai mare război care s-a văzut vreodată, înțelegând în sfârșit de ce a fost ursit să devină Răstălmăcitorul de Timpuri. Moartea însăși coboară din ceruri să-l caute, căci Stăpânitorul Lumii, care le-a făurit pe toate din gândul său, nu îi va îngădui nici veșnicia, nici fericirea. Cu toate astea, prințul va afla ceva ce numai zânilor le este permis să cunoască.