Un mit fals: editurile mari nu promovează bine cărțile pentru că publică prea multe

carti

Am tot auzit și mi s-a tot spus zilele acestea că problema editurilor mari privind promovarea cărților vine de la faptul că acestea publică foarte multe cărți și efectiv nu există timp pentru a face așa ceva la un nivel profesionist. Am auzit și faptul că titlurile editurii Hyperliteratura și ale editurilor mici sau la început de drum merg mai bine tocmai pentru că sunt puține, și astfel ne putem concentra ca lumea pe fiecare autor și proiect. Am zâmbit, am trecut peste, dar consider că trebuie să revin asupra unor aspecte.

Simplist vorbind, pentru unul care este în afara a ceea ce înseamnă producția, vânzarea și promovarea unei cărți, cred că e un argument care poate ține. Sunt destui scriitori care chiar cred treaba asta (mă înduioșează naivitatea lor în continuare), sau, mai pe românește, „care pun botul”.

Mi se pare un mit fals și o scuză care, deși sună coerent, e departe de adevăr. Se naște și întrebarea: Dar cine Dumnezeului te pune să scoți cărți la kilogram? De ce „trebuie” să aduci pe piață peste 100 de titluri pe an? Se măsoară mai nou lungimea penisului unui editor în numărul de cărți pe care acesta le publică într-o lună? Dacă scoți tot mai multe cărți, nu ai deci și profit mai mare și-ți permiți să dezvolți editura?

Și-apoi a doua întrebare este asta: Din moment ce publici mai mult și câștigi mai mult, de ce nu mărești staff-ul departamentului de Marketing și PR? (Dar ați auzit voi de marketing și PR real la marile edituri, cu câteva excepții? Sau de fapt vorbim despre unul, cel mult doi oameni de PR și unul, cel mult doi oameni de vânzări, care n-au înțeles de fapt că ei ar trebui să lucreze în același departament?) Dacă vii cu scuze că departamentul tău de PR face tot ce este omenește posibil, dar este sufocat de producția prea mare de carte, atunci de ce nu reorganizezi departamentul în așa măsură încât să funcționeze mai bine? De fapt, dacă tragi linie, nu-i așa că nu prea te interesează?

Apoi întrebarea și mai onestă este asta: ai buget de promovare? Atât online, cât și offline? Ai un specialist pe online, separat de oamenii la care promovarea se rezumă la a da un comunicat de presă și a trimite câteva cărți la câteva publicații? Administrezi pagini de Social Media ale autorilor și ale cărților? Te implici să dezbați cu publicul pe Goodreads și alte platforme despre titlurile apărute? Investești tu, ca editor, mai ales de editură mare, câteva sute de Euro pe lună în campanii de promovare? Vorbesc deja de SF-uri pentru mulți. Eu investesc și n-am profiturile tale, dar… îmi pasă?

Unul dintre PRii unei mari edituri de la noi mi-a spus așa, într-o doară, că online-ul nu e chiar așa un mare fâs. Iar un alt director de editură, probabil în top 3 ca vânzări de carte, mi-a mărturisit într-o discuție că el chiar nu crede în online. Desigur, că nu totul ține de online (deși suntem în 2018!), băi, dar să nu crezi în online, e ca și cum ai declara în sfântul nostru mileniu că nu ești sigur dacă Pământul e rotund sau plat. Ce legătură are asta cu faptul că se publică prea multe cărți? Exact, cartofii care ascultă mereu Bob Marley pentru că sunt prăjiți. Nu mai spun, recent mi-au mărturisit pe rând, un director de librărie și apoi un organizator de evenimente culturale, că au aflat și ei că ar fi ok să bage bani în Facebook pentru promovarea unui eveniment. Au văzut că la noi a mers… (Am făcut noi oare evenimente la Hypera, fără să avem buget de promovare pentru ele? Vă spun eu că nu. Peste cinci ani o să le dezvălui și marele secret al targetului).

Dacă nu aș fi lucrat în câteva edituri la viața mea, aș fi dat și eu crezare tuturor argumentelor astea inventate înainte de somn, ca să doarmă unii mai bine. Am ajuns întâmplător să fiu PR la o editură interesantă, nu vreau să-i dau numele, am venit la ei chiar înainte de un târg de carte, unde am avut evenimente care au fost filmate și trebuia să le punem apoi pe online. Zis și făcut, doar că mie îmi trecuse ideea tâmpită prin freză să aduc și niște parteneri media pe acele filmări, care să le distribuie pe canalele lor, ca nu doar să fie postate online și să ajungă fiecare la 50 – 100 de vizualizări, ci să sară de câteva mii. Făcusem și eu niște calcule și un program. Și asta dura. Ei bine, mi s-a reproșat că nu am pus clipurile pe net imediat după târg și că nu-mi fac jobul cum trebuie.

Același om îmi spune că nu e ok să întrerup un parteneriat cu un radio local (nici măcar național), unde trimiteam lunar 30 și ceva de exemplare de cărți, eu preferând să aloc chiar mai puține pentru câțiva bloggeri, dar unde rezultatele pe termen lung erau mult mai bune. Iar când am luat lista lor de bloggeri cu care colaborau (imensă, mulți doar rescriau comunicatele de presă și atât) și i-am contactat pe foarte mulți dintre ei să-mi prezinte și mie cifrele lor de trafic șamd, aceștia au sărit ca arși: Stai, domnule, că nu traficul contează, ci iubirea de carte. Ar fi fain, le-am spus, ca piața de carte să trăiască din iubire, dar trimite-mi te rog și un raport Google Analytics, că iubirea mai trece și prin stomac. Iar astea-s doar câteva exemple din scurta mea aventură de PR de trei săptămâni de la o editură destul de importantă.

Când mi-am demisia, unii din firmă erau destul de șocați: Dar cum? Dar de ce? Probleme personale, am răspuns. Ce era să le zic? Că n-or să facă PR ca lumea nici în 100 de ani? După aproape un an sau pe-acolo, un nou PR de la ei, probabil mai potrivit pentru mentalitățile lor, mă contactează să-mi spună cum ar trebui scris un articol pe revista Hyperliteratura despre cărțile lor. Ați înțeles nivelul, da? Ei se pricepeau mai bine și cum să facă o revistă de peste 100.000 de cititori pe lună, nu doar o editură pe a cărei pagină de Facebook au cumpărat like-uri… Că deh, pentru unii numărul like-urilor și topurile chiar contează (mă doare mintea).

Uitați-vă, vă rog, insist chiar, la cum se postează pe paginile de Facebook ale editurilor de la noi. Cu două trei excepții, programul editorial pe Social Media e puțin spus jalnic. Fie edituri mari, fie edituri mici, nu discriminăm. Toți merg pe modelul „oricine poate scrie pe Facebook”, dar domnule editor, chiar matale să faci un simplu curs de promovare online te-ai gândit? Sau să-ți trimiți PR-ul să-l facă? Că ok, da, nu e mare șmecherie, dar sunt niște baze și niște skill-uri de comunicare pe care le ratezi.

Ați văzut comunicate din care nu înțelegeți de fapt ce carte a apărut și unde? Sau a cui? Ați văzut vreodată un post sau o reclamă a unei edituri care să sară de 500 de share-uri, de exemplu? Ați văzut voi o pagină care să reușească un reach mare oganic, întreținând relația cu cititorii? Sau, să lăsăm online-ul, uitați-vă la cum arată standurile de carte la târguri. Majoritatea zis, între ele nume mari. Au toate astea, plus cele de mai sus, legătură cu numărul de cărți publicate?

Nu, dragii mei, nu au. E doar încă una dintre scuzele acelea.

 

Leave a reply