Self publishing & câteva lucruri pe care nu le știe autorul român

Singurul avantaj pe care editurile „tradiționale” îl mai au la noi este prestigiul. Și nu știu cât o să mai dureze asta, poate că nu mult, dar nici puțin, însă direcția pe care eu o văd de aici, anul de greație 2018, este fie self publishing-ul, fie edituri noi, cum e Hyperliteratura, care oferă procente multe mai mari autorilor, iar de comisionul ăla pe care îl opresc chiar fac ceva pentru cartea respectivă, nu doar o dau în tipar și o trimit la librării. De ce? Pentru că prestigiul nu ține de foame, nu se poate trăi din procente de 5 – 10 % per exemplar (probabil dacă ajungi undeva la 50.000 de exemplare vândute, iar având în vedere nivelul cultural al țării, apoi forța economică a cititorilor vorbim de SF-uri) și nu cred că mai merge treaba asta cu bucuria unui autor de a avea o carte publicată la o editură mare și gata. Trăgând linie vizavi de domeniul artistic în general, scriitorii sunt chiar săracii pământului, cu procente de 1 – 2 lei pe carte și vânzări de genul 1.000 – 2.000 de exemplare, asta într-un caz fericit. Nu e de mirare că foarte mulți dintre cei dedicați scrisului sunt în sapă de lemn.

Și-atunci ce e de făcut?

În afară de a ne plânge că procentele sunt prea mici, că editurile nici măcar nu plătesc la timp sau că trebuie să te rogi de ele, iar privind promovarea absolut nimeni nu mișcă un deget.

Ei bine, acum vreo doi ani, după un scandal mare pe care l-am avut cu Polirom-ul (ultimul de altfel, să nu mai aud), în care m-am trezit că mi-au scos, fără să mă anunțe, și un titlu din planul editorial (era vorba de romanul „SONI”, care trebuia să apară în toamna lui 2014 în colecția TOP10+, promisiune făcută pentru a semna și publica la ei cu câteva luni înainte romanul „Zaraza”, de la care aveam o altă ofertă tentantă de la o editură la fel de mare) – revin -, după nenumărate discuții aprinse și certuri cu „n” editori, pornind de la cele mai aberante motive (cum ar fi zece exemplare în plus pentru mine, ca autor), m-am așezat la birou să fac niște calcule. Cât aș fi câștigat eu dintr-un roman, dacă l-aș fi publicat singur, cât m-ar fi costat tiparul (am contactat mai multe tipografii, cu una dintre ele și colaborez acum cu Hyperliteratura), cât ar fi luat librăriile (asta dacă le-aș fi dat în librării și nu m-aș fi bazat pe vânzări online și lansări de carte), cât apoi aș fi investit în promovare (promovare reală, nu două – trei interviuri și-o lansare modestă) șamd. Diferența dintre suma pe care am câștigat-o de la editură VS. cât aș fi câștigat din aceleași vânzări pe cont propriu (și trebuie ținut cont că prin self publishing aș fi investit serios în promovare și „bănuiesc” – sunt sigur, ce să mai – că aș fi avut vânzări chiar duble) a fost atât de mare, încât m-am dus imediat la baie să minunez în oglindă de cât de prost sunt. Și nu de ieri de azi, ci prost așa, de vreo zece ani, de când tot public, prost cu trei cărți, în care cine ghici a făcut cea mai mare promovare pentru cărți, încât au ajuns să se vândă în mii de exemplare? Tot prostul.

Iată un calcul simplu, pentru că dacă nu-l punem pe hârtie, nu-l pricepem cum trebuie:

30 lei (prețul cărții X) x 8% (procent oferit de editură) x 1.000 de exemplare (tiraj) = 2.400 lei / 535 Euro

VS.

10 lei x 1.000 de exemplare = 10.000 lei / 2.225 Euro

10 lei, adică câștigul pe carte la același preț de 30 de lei, scăzând producția (pe care ți-o recuperezi), scăzând și comisionul librăriilor. Mai mult, ăsta e câștigul minim, pentru că la evenimente, dacă nu le faci în librării, plus vânzări online (pe blog, apoi trimise fie prin poștă, fie faci un contract cu un curier), capeți mult mai mult. La vânzări directe la lansări ajungi la peste 20 de lei pe carte, dar acolo scazi costurile transportului prin țară, al cazărilor și diurnei. More or less, tot pe-acolo ajungi, ba chiar mai bine. La vânzări online scazi transportul, dar și aici sunt multe variante.

Calculul devine însă grosolan când calculezi trei tiraje, iar mai departe te doare sufletul gândindu-te că tu nu vezi nimic din sumele astea, doar pentru că ai semnat cu o editură de vezi-Doamne prestigiu. 6.675 Euro VS. 1.605 mai exact. Asta, repet, la o carte de 30 de lei. La o carte mai mare, lucrurile devin și mai sexy.

Iată, pe scurt, cum eu puteam să am cel puțin 5.000 de euro și ceva în plus în 2014, dacă îmi vedeam de „treaba mea” cu „Zaraza”.

Treaba cu tiparul

Bine, bine, o să spună autorul român, dar domnule Ruse, este foate complicat să publici o carte de unul singur, mai ales că presupune și o investiție inițială, pe care eu nu o am. Aparent, da, domnule autor român, dar, dacă intri în detalii, lucrurile nu sunt nici atât de sumpe, nici atât de complicate.

Să vă spun două – trei lucruri despre producție, pentru că unii nu au nici cea mai vagă idee și își imaginează chiar sume astronomice. Ei bine, prețul de tipărire al unei cărți crește sau scade în funcție de tiraj. Pentru o carte de 1.000 de exemplare, la aproximativ 300 de pagini, pe care o poți vinde la un preț decent de 30 de lei (more or less), un format standard să zicem, A5, te duce spre 5-6 lei, cu tot cu TVA. Cel mult! Și mai există atâtea alte formate mai mici și chiar mai plăcute pentru cititori, și multe variante de calitate a hârtiei.

Dar s-o luăm așa: 1.000 de exemplare la 6.000 de lei (undeva pe la 1.300 de Euro). Pare o sumă mare și poate chiar e pentru unii, dar ține cont că există modalități de crowdfunding (prin care cititorii tăi pot precomanda, este și metoda pe care o folosim la Hyperliteratura, editură pe care am pornit-o cu 0 lei) și, mai ales, nu te obligă nimeni să începi cu 1.000 de exemplare. Chiar dacă prețul crește per exemplar la producție, dacă începi cu un prim tiraj din 300, cu care să te pui pe picioare, tot e bine. Prețul producției te poate duce și la 8 – 10 lei per exemplar în cazul ăsta, să zicem undeva spre maximum (10 lei x 300, da?) 3.000 de lei (650 – 665 Euro), și, iată, deja ești la jumătate din investiția inițială. Dar știi că poți începe și doar cu 100 de exemplare? Startul contează, pentru că din primele vânzări, poți apoi urca la un tiraj de 300, apoi la 1.000 și tot așa. Iar dacă reușești prin cititori să strângi 1.000 de lei (ca să nu zic că poți toată suma sau chiar mai bine), mai obții câteva sume din niște sponsorizări, tu ai de pus până la urmă o sumă foarte mică sau chiar niciuna. Hai că nu e atât de complicat.

Dup-aia?

Nu trebuie să ai nici firmă să ceri un ISBN de la Biblioteca Națională (puțini am observat că știu asta), din câte știu nici ca să-ți vinzi propriile produse (dacă vinzi ale altora începe distracția cu fima, dar oricum, trebuie consultat un contabil isteț). Iar ca să așezi cartea și coperta într-un PDF pentru tipar ai nevoie de un tehnoredactor, dacă nu ai chef să înveți tu singur s-o paginezi. 100 – 250 de lei e un preț decent pentru un tehnoredactor, în cazul cărții de mai sus, și poți apela chiar la un redactor / corector cu experiență pentru a-ți verifica materialul înainte, tot undeva la prețul ăsta.

Ce urmează apoi? Să discuți cu librăriile, care vor un procent uriaș, mai ales că ești single player. E alegerea ta dacă le-o dai (e bine să fie în librării, crede-mă) și restul ține de capacitatea ta de negociere. Librăriile îți vor spune că vor 45 – 50% comision, iar tu poți să șezi tare pe 35%. Și atenție (!) la plată. Librăriile obișnuiesc să prioritizeze editurile mari când fac plățile, lăsându-i pe cei mici la coadă, am auzit de cazuri unde banii au fost virați cu întârzieri și de 5-6 luni sau chiar de un an.

Ce mai poți face? Un magazin online (WordPress + pluginul Woocommerce, cel mai simplu), care te poate costa de la zero la o sută sau mai multe de Euro, în funcție de cât știi și tu tehnic să pui la punct un site, în funcție de cine cunoști și cât de mult „prietenii” tăi sunt dispuși să te țepuiască. Dar la fel de bine am văzut autori care vând prin mesaje pe Facebook, prin mail sau prin telefon. E atât de simplu.

Deci…

Primul meu instinct după toate calculele și cercetările-astea a fost categoric: self publishing. Gata cu editurile, că și-au luat-o în cap (și și-au luat-o, bazându-se cel mai mult pe neștiința autorului și pe „răbdarea” lui umilă de a-și primi drepturile cuvenite, profitând de „bucuria” de a avea o carte publicată). Și oricărui autor care are deja câteva cărți publicate și un public deja format recomand această variantă.

Apoi, discutând cu mulți prieteni scriitori, la fel de nemulțumiți ca mine, am ajuns la concluzia că dacă ne-am apuca fiecare solo să facem treaba asta nu ar avea același impact pe care l-ar avea o editură, de aici Hyperliteratura, mulți cunosc istoria editurii, așa că n-o s-o reiau. Noi oferim procente de 20 – 25 – 30, chiar și 35%, în funcție de autor și cât estimez că trebuie apoi să investesc și în promovarea ulterioară a titlului său.

Ideea articolului nu este însă să vii la Hyperliteratura. Pentru că selecția pe care o fac este drastică și îmi doresc să colaborez numai cu nume mari, mai ales în primii ani, nu am scris asta ca să primesc zeci de propuneri pe care să le refuz. Nu, ideea e însă că poți face toate lucrurile de mai sus singur, dacă doar pui câteva întrebări necesare și îți aloci câteva zile să înveți ce înseamnă cutare și cutare lucru.

Și-acum revin: singurul avantaj pe care îl mai au editurile mari este prestigiul. Până se duce și ăsta. Viteza cu care vor intra în declin va fi dată numai de comportamentul autorilor. Atâta timp cât ei acceptă (și acceptă, bine-mersi) situația actuală, nu se va schimba nimic. Pentru că-i frumos să fii la editura aia sau aia, dă bine la CV, spune despre tine „iată ce autor celebru și serios sunt”, doar că, dincolo de multe frustrări personale, astea-s fantasme. Dacă tragi această cortină „romantică” o să vezi două părți: una care face bani, alta care e umilită (și nici nu-și dă seama de cele mai multe ori) și ciopârțiră din toate direcțiile.

Eu mi-am propus să deschid Editura Hyperliteratura ca autorii de la noi să poată trăi din scris. Și suntem pe calea cea bună. Dar autorii pot alege ei înșiși să facă asta, nu au nevoie de Hyperliteratura, ci de puțină curiozitate și un strop de curaj.

 

6 Comments

  1. draganoaia alexandru · ianuarie 24, 2018 Reply

    multumesc!

  2. Cititor · ianuarie 25, 2018 Reply

    Cu tot respectul, mai bine iti tineai blogul inchis pentru inca 5 ani, poate te vindecai de aroganta. Apoi, esti bun la matematica. Bravo! Dar cu dezacordul din primul paragraf ce facem? Dar cu typos? Nu ai avut un corector sa te ajute?

    Mergi si te culca.

    • Andrei Ruse · ianuarie 27, 2018 Reply

      Cu tot „respectul”, nu am timp de typo-uri, e normal să-mi mai scape lucruri. Da, ai avut dreptate cu dezacordul din primul paragraf, asta pentru că am modificat de nenumărate ori textul până la forma finală. Asta ai venit să-mi spui?… Mersi. Nu intru în polemici cu oameni care nu se semnează, cât despre aroganță… Da, probabil pentru că mi-am „pierdut” vreo oră și ceva să scriu asta, ca să fac mai mulți autori să înțeleagă anumite mecanisme, sunt arogant.

      Ne cunoaștem? M-aș mira, dar e ok că ne dăm cu părerea.

      Somn ușor și ție.

  3. Kuznetov Rodica · ianuarie 25, 2018 Reply

    Foarte adevarat, insa pe langa toate acestea mai exista edituri care nu incheie contracte, care tiparesc exemplare ale cartii fara stirea autorului si pe care le vand fara ca autorul sa beneficieze de ceva. Acest lucru il fac si in cazul in care au incheiat un contract, nici o problema pentru ei. Nu vreau sa lovesc in reputatia tuturor editurilor, ci semnalez un aspect pe care il cunosc foarte bine.

    • Andrei Ruse · ianuarie 25, 2018 Reply

      Asta e ceva de ordin penal. Se rezolvă cu un avocat și e direct de instanță. Asta nu e o „problemă”, e un abuz și nu trebuie trecut cu vederea.

  4. Raul F. O. · ianuarie 25, 2018 Reply

    Exact de aceea m-am axat pe publicarea in strainatate. Partea proasta e promovarea, sau lipsa fondurile pt marketing care te ajuta sa iti vinzi munca si aici si in strainatate. Iar faptul ca te-ai prins tu de acest lucru, inseamna ca multi vor urma. Iar incetul cu incetul publicatiile vor urma. In strainatate, Sunt foarte multi autori self-published. Iar o schimbare este absolut necesara din acest punct de vedere.

Leave a reply