Cărți și scriitoriJurnal

Despre oameni și indivizi: scandalul Ordinului Templierilor

De obicei nu-mi pierd timpul, nici măcar cu un post pe Facebook, cu lucrurile negative. Am atâtea lucruri de făcut, bune zic eu, să-mi fie iertat subiectivismul, că efectiv nu am timp de micile mizerii umane de care mă lovesc aproape zilnic sau de banalități sociale. Și mai știu de ceva vreme că numai oamenii care nu fac nimic cu viața lor au ca principală preocupare treburile altora. Singurul motiv pentru care efectiv am decis să-mi pierd în jur de o oră – două din viață ca să scriu articolul ăsta și să dau o oarece atenție unor personaje pe care eu le consider sinistre (de aceea nici nu le voi numi), este că subiectul îl face un autor Hyperliteratura, dar mai ales că e vorba de un autor tânăr și un debutant totodată.

Înainte de toate, vreau să fac câteva precizări: fac foarte bine diferența între critică (care dacă e constructivă, cu atât mai bine) și jigniri gratuite; accept orice opinie, pentru că libertatea de exprimare este sfântul meu duh, însă când de la opinie se acționează cu ură și rea intenție în sens distructiv este cale lungă; nu în ultimul rând, pentru că despre un scriitor și o carte este vorba, am ferma convingere că odată publicat un titlu, acela aparține în primul rând cititorului, nu autorului ei și nici editurii – așadar cititorul este îndreptățit să judece după bunul plac o „operă”, iar orice comentariu, mai ales defensiv, de justificare a unei cărți frizează penibilul. Nu cred că m-ați văzut vreodată apărându-mi vreo carte (fie a mea, personală, fie apărută la editura mea), autorii care fac asta mi se par lipsiți de bun simț (am avut și conflicte pe tema asta cu personaje literare „celebre”), iar dacă totuși m-am mai aruncat în unele dispute de această natură, atunci doar tinerețea și lipsa de experiență și tact ce vin odată cu ea au fost de vină – și spun asta pentru că, da, pe la 20 – 24 de ani, nu cred că mai mult, mai aveam obiceiul polemicilor gratuite de acest tip, probabil din cauza unui orgoliu post-adolescentin care acum nu mă face decât să mă amuze, amintindu-mi-l.

Sper că am fost cât se poate de clar.

Și-acum să luăm cazul în sine: cartea Istoria Templierilor. Între istorie și legende. Autor: Emanuel Iavorenciuc, 22 de ani, sângele proaspăt al Editurii Hyperliteratura, primul nostru debut (și nu pe beletristică, cum mulți s-ar fi așteptat, ci iată, pe istorie). O carte la care am lucrat intens ca să iasă la Gaudeamus 2019 (și a ieșit cu o zi înainte), în care am investit enorm de multă pasiune, încredere în autor, și evident, o sumă considerabilă în publicare și promovare, dar nu singur, ci alături de nenumărați cititori care au participat la campania de crowdfunding și precomenzi dinainte apariției ei.

Ordinul Templierilor, de Emanuel Iavorenciuc, Editura Hyperliteratura

Nu am obiceiul să subliniez faptul că o carte este o investiție (care nu întotdeauna este și recuperată, aș menționa), dar se pare că unii oameni, mai ales cei pricepuți la sfaturi, dar și cei care se apucă de terfelit proiecte după bunul lor plac, uită că cei care aduc pe lume (fie și) cărți, bagă mâna adânc în propriul lor buzunar pentru asta și își doresc să-și recupereze investiția pentru că manageriază un business. Altfel, noi le știm pe toate, dar nu avem curajul să punem banul pe ideile și apoi mai ales în oamenii în care credem, știu…

Fiecare carte, mai ales în cazul meu și al Editurii Hyperliteratura, este, dincolo de asumarea proiectului în sine, și un potențial risc. Iar când cineva vine voit să discrediteze un titlu / un autor, pentru că are o problemă personală nerezolvată cu el (și probabil nu numai cu el…), încercând să aducă prejudicii acestuia, indirect lovește atât în editura mea în general, cât mă atacă și pe mine grosolan. Iar eu, cu greșeli, că nu sunt perfect, cu bune și cu rele, am înființat de trei ani și două luni o editură care oferă o alternativă solidă autorilor români privind respectul muncii lor, privind drepturile lor financiare (15 – 20%, nu 5-10%), transparență (privind tiraje, vânzări și plăți) și nu în ultimul rând promovarea operei lor.

Și din asta trăiesc, nu din altceva, de trei ani și două luni am refuzat job-uri (deși situația mea personală nu era deloc plăcută) și alte colaborări în care m-aș fi putut implica, am făcut multe sacrificii (că nu pomenesc despre ele e altă poveste, doar nu vă imaginați că totul a fost sau este roz), pentru visul acesta al editurii mele. Cu pași mărunți, am publicat peste 25 de titluri, am adus în proiectul meu autori extraordinari (chiar n-am pic de modestie aici), le-am asigurat cărților lor o vizibilitate cum alții nu au făcut-o pentru că în primul rând nu i-a interesat foarte mult acest aspect, suntem în aproape toate librăriile din țară și lucrăm non-stop la a îmbunătăți atât programul editorial, cât și a căuta soluții tot mai bune, mai potrivite, pentru a ne face proiectele cunoscute.

Că ție nu îți place fix o carte sau că nu ești de acord cu diferite lucruri din ea e una, și îmi pare rău, dar nu public cărți pentru un cititor anume, ci pentru publicul larg; să începi o campanie de denigrare a unui autor, a unei edituri apoi și (atenție!) a partenerilor ei media, e, ca să fiu finuț, alta.

Ei bine, ca să n-o mai lungesc inutil de mult, după publicarea cărții Ordinul Templierilor, câțiva „colegi” de facultate ai lui Emanuel Iavorenciuc au început să atace din toate direcțiile acest proiect, mergând până la jigniri către mine și către editură (avem print screen-uri pentru tot ce s-a întâmplat, și vă spun de ce am și păstrat toate materialele, pentru că nu sunt încă ferm convins că nu vom demara chiar un proces dacă lucrurile nu se potolesc nici în ceasul acesta foarte târziu), mergând până la a trimite mesaje colaboratorilor noștri, de exemplu unui om de radio în care am fost în emisiune live cu autorul să vorbim despre carte, ca apoi să se ajungă până la acuzația de plagiat (vorbim și despre asta mai jos), la reclamația lui Emanuel Iavorenciuc în cadrul unei ulterioare comisii a Universității Babeș-Bolyai (deși legătura dintre publicarea cărții la Editura Hyperliteratura și respectiva universitate este… care? – dar revin și asupra acestui fapt mai încolo).

Sistematic, acești indivizi (cu o individă în frunce) au sărit în spirit de haită (cunoaștem… oh, cât îi cunoaștem cu toții…) și timp de trei luni până în prezent (sfârșit de noiembrie – decembrie – ianuarie și februarie) au avut ca scop general în viață pătarea acestei cărți de istorie, producând și o recenzie de 100 de pagini (!!!), acuzând metodologia cărții și acuzându-l pe autor de plagiat, susținând apoi că inclusiv eu sunt un editor care promovează plagiatul… Ca să nu mai spun de zecile de mesaje lăsate public pe paginile editurii de social media în care mi s-a cerut retragerea cărții de pe piață; ca să nu mai zic că au făcut de-așa natură să îi suspende și contul de Facebook autorului la un moment dat (ca să înțelegem foarte clar caracterul acestor oameni…). Și ăsta e doar rezumatul…

De trei luni, vorbesc săptămânal cu „Emi” Iavorenciuc – ba chiar și zilnic – să îl liniștesc. Mai mult, i-am promis că sunt alături de el (și nu singur, ci și alți autori de la editură) și că inclusiv, dacă lucrurile vor lua derapaje majore, suntem pregătiți pentru un proces. Nu vreau să-l scot pe Emi victimă din scandalul ăsta de ultimă speță, e un bărbat în toată firea, chiar dacă are 22 de ani, însă e totuși un debutant și nu e călit în ale haterălii. I-am spus oricum, dinainte să apară cartea, că tratând mai ales un subiect atât de controversat, vor ieși discuții, nu are cum altfel. Nu ai cum să exiști în lumea și mai ales în țara asta, să vrei să faci ceva, și să nu apară unul să-ți dea în cap. Dar una e o opinie negativă, alta e un circ ieftin, care mai ales nu vrea să se sfârșească. Sfatul meu a fost din prima să-i lase pe acești indivizi să se calmeze, să-și facă show-ul (și l-au făcut înzecit) și să meargă mai departe. Și așa a și făcut, dar nu vreau să-mi imaginez zile întregi ce a fost în sufletul lui, cât a fost împroșcat cu jigniri continuu.

Și-acum să revenim la acuzațiile preafericiților scandalagii:

1) Metodologia – care nu mă privește.

Nu știu cum s-o spun mai finuț, dar nu mă interesează pompoasa „metodologie”. Dacă, să zicem, casiera de la magazinul de vizavi de mine de unde îmi cumpăr țigări zilnic, îmi spunea într-o zi că e pasionată de subiectul Cavalerilor Templieri (sau oricare alt subiect) și că a adunat în timp informații atât de multe cât să facă subiectul unei cărți, aș fi fost la fel de interesat de un asemnea proiect, cu aceeași condiție: să fie bun și original. Nu sunt o instituție publică, nu public cărți academice (deși am avut o lansare în cadrul Academiei Române, la invitația lor…), și mai ales nu sunt editura unei universități, sunt o firmă privată… Probabil sunt comisii ale unor instituții care probează nu știu ce metologii sau urmăresc nu știu ce tip de analize, foarte bine, dar nu este și cazul meu.

Ce i-a deraranjat se pare foarte tare pe acești indivizi a fost faptul că Emanuel Iavorenciuc a primit titulatura de „istoric” (nu vă imaginați o diplomă, e vorba doar de câteva referiri la el). Acum, iertați-mă, dar ce titulatură în afară de „istoric” sau de „autor” voiați să primească? De „muzician”? De „chimist”?… Aaa, că aceste specimene nu îl consideră pe Emanuel Iavorenciuc istoric, din punct de vedere al nu știu căror standarde, foarte bine. Să nu-l considere nici ei și nici alți 1.243 de oameni. Eu unul îl consider un „tânăr istoric”, care e problema? Ne aparțin cuvintele cumva? Cum de vă permiteți să-mi spuneți cum să vorbesc sau nu?! Sau… mint dacă numesc „tânăr istoric” un ins de 22 de ani care a lucrat trei ani la un proiect istoric și a publicat o carte cum… nu prea se găsește pe rafturile librăriilor din România pe acest subiect?

Ordinul Templierilor este o carte care în primul rând se adresează publicului larg. Adună mii și mii de informații, zeci și zeci de teorii și pendulează între adevărul istoric și ficțiune (conspirații mai ales), arătând de la A la Z ce s-a întâmplat cu acești cavaleri și cu Ordinele lor. Poate fi citită și la 14 ani și la 80 la fel de bine. Poți să ai șapte mii de cunoștințe istorice și vei găsi în această lucrare lucruri interesante, dar la fel, poți să n-ai habar de subiect și va fi cu atât mai bine. Este acest aspect deranjant? Faptul că nu se adresează numai specialiștilor? Din contră! Măi copii, cărțile sunt pentru toți oamenii, nu trebuie să fie numai lucrări de doctorat sau cine știe ce cercetări. Ați fi vrut voi o carte mai bună? Apucați-vă s-o scrieți, e atât de simplu.

Și totuși… dacă este o carte atât de proastă (deși ăsta nu este motivul unei rafale de denigrare de peste trei luni), cum se face că e prefațată de Prof. Univ. Dr. Florin Pintescu, e post-fațată de Doctorul în istorie și specialistul în istorie medievală Tudor Sălăgean (totodată director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj) și de Dr. Victor Constantin Măruțoiu; iar la aprecieri critice, printre mulți alții, au scris de foarte bine scriitoarea Simona Antonescu (poate n-o fi respectat nici dânsa metodologiile voastre în cărțile ei…) sau Prof. Marius-Andi, Cavaler de Dașchievici, Campion al Ordinului Regal polonez Sf. Stanislaw Episcop și Martir și Cavaler al Ordinului Augusta al Casei Ducale Saxa-Gotha-Altenburg? Să enumăr o altă listă la fel de impresionantă cu cei care au apreciat cartea după apariția ei?…

Dar o să vă mai spun un secret: Hyperliteratura nu publică cărți proaste. Sunt nu atent, extrem de atent la selecția pe care o fac la editură și am grijă să verific și să mă documentez foarte mult înainte de a lua o decizie privind publicarea unui proiect. Cam cât de cretin să fiu să îmi arunc proprii bani pe un proiect în care să nu cred și pe un autor despre care aș avea dubii privind profesionalismul său?

2) Plagiatul (și retragerea tirajului de pe piață…)

Sugestia retragerii de pe piață a cărților (că asta i-a interesat de fapt pe acești micuți de la bun început), dacă s-ar fi adus dovezi de plagiere, din nou, frizează penibilul. Oamenii au fost foarte interesați de „imaginea” Editurii Hyperliteratura vezi-Doamne (oh, câtă ipocrizie, oh…) și în mesajele directe cu mine sau lăsate pe rețelele de socializare ale editurii au fost foarte civilizați în exprimări (de parcă eu nu am văzut posturile lor… mai ales unul cu „Huă Hyperliteratura! Editură care promovează plagiatul!” – aici mi s-a rupt mie filmul și de-atunci am contactat deja avocatul).

Înainte de a vorbi însă despre plagiat, trebuie să menționez în primă audiție (păcat că indivizii ăștia n-au făcut o verificare) că Ordinul Templierilor a fost trecut printr-un program de plagiat. În urma solicitării autorului (și a mea asupra autorului), s-a ocupat de asta Conf. Univ. Dr. Florin Pintescu de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și… în urma analizei, s-a constatat (ține-ți-vă bine!!!) un coeficient de 7% similitudine. Alo?!

Și la 7% similitudine, există referiri în text și sute de note de subsol care indică sursele. Iar unde sunt surse online, am precizat de la bun început odată ce-am publicat cartea, adică pe ultima pagină de la bibliografie, că sursele online se vor găsi pe pagina cărții pe site-ul editurii, ceea ce am și făcut. Nu imediat cum a ieșit cartea, ce-i drept (și aici „viteza de lucru” îmi aparține, pentru că am fost prins în nu știu câte proiecte, târguri și lansări), dar la scurt timp după aceea.

Și-acum să revin la retragerea cărților de pe piață: dacă ar fi fost cu adevărat un plagiat și o analiză care să indice o cifră undeva la peste 25% din punctul meu de vedere, fără să fie menționate nici sursele, aș fi făcut această referire legată de carte, dar tot nu aș fi scos-o de pe piață. Aș fi avut cu siguranță un conflict intern cu autorul, pentru că în primul rând mi-ar fi înșelat încrederea (pentru că încrederea asta merge în ambele direcții, nu doar de la mine la el, ci și invers) și nu am menționat asta de la bun început. Aș fi trecut o notă mare, vizibilă, la începutul cărții: această carte este inspirată din x, y z și are, nu știu, 20%, 30%, conținut copiat. Simplu și elegant. Iar de la titlul următor al autorului, altfel ar fi stat relația dintre noi… Dar la 7% – cred că în discuțiile inițiale, la primirea manuscrisului, oricum vorbisem cu autorul despre un potențial procent între 5 și 10% -, cu referiri?

Dragi sandalagii, eu nu sunt Universitatea Babeș-Bolyai (sau oricare altă instituție), ca să am nu știu ce reguli interne pentru lucrări și să refuz publicarea unei astfel de cărți. Voi, probabil – și aici cred că intervine educația în spirit comunist, că altă explicație pur și simplu nu am – nu pricepeți nici în al treisprezecelea ceas că sunt o firmă privată…

3) Concluzia Universității Babeș-Bolyai

Dar să revenim la Universitatea Babeș-Bolyai, unde Emanuel Iavorenciuc a fost chemat în fața comisiei pe 20 februarie, de curând (am urmărit extrem de atent deznodământul…), și iată răspunsul FINAL:

Ca urmare a sesizării nr. 958/21.01.2020, înaintată Comisiei de Etică, prin care doi studenți au semnalat un posibil plagiat realizat de un alt student într-un volum publicat la o editură din România (…) Comisia de Etică a constat următoarele: volumul în cauză nu este rezultatul unei cercetări realizate în cadrul UBB; nu a fost coordonat de un cadru didactic titular în UBB; nu a făcut parte dintr-un proiect de cercetare demarat în cardul UBB; publicarea nu a fost finanțată de UBB și nici autorul nu pretinde că ar fi implicat UBB în demersul său.

Simplu. Și firesc… Cum să faci așa ceva?!… Ce treabă are cartea cu universitatea?!…

Dar indivizii ăștia au mers până acolo. Au intrat apoi pe site-urile online ale librăriilor partenere nouă și au dat note de 1 cărții, au lăsat comentarii pe unde au putut că-i un plagiat și o mizerie de carte.

De ce? Din invidie, dragii mei. Acești colegi au fost amici la un moment dat cu Emanuel Iavorenciuc. Odată ce el a început să colaboreze cu revista Historia, au apărut râcile, iar când și-a deschis propriul său proiect, o pagină de Facebook foarte interesantă, Istoria pe Răzătoare, au început atacurile și chiar s-au ocupat să-i suspende contul de Facebook. Pentru că ei, se pare, sunt deținătorii adevărurilor absolute și istoria e un domeniu unde numai ei pot să să aibă un cuvânt de spus. Și ce e dincolo de trist nu e nici măcar circul ăsta în sine, este faptul că nu se opresc din rahatul pe care l-au stârnit (sorry, dar fix asta e: un rahat) și nu înțeleg penibilul în care se află… Și aici, fără nicio jenă, trebuie să spun că îmi stârnesc milă. Caractere mărunte, din păcate, oameni care nu fac nimic și nu au nimic de spus decât să împroaște cu jigniri în stânga și în dreapta, într-o cruciadă de ei inventată despre alt nimic.

Am „acceptat” tacit acest circ până acum. De acum încolo, după acest articol, îi anunț indirect pe indivizi (oare cine ar trebui de fapt să fie în fața unei Comisii de Etică de fapt?… am observat, printre altele, că fac parte și din tineretul unui partid, ca să înțelegeți de unde începe și cum cariera…) că dacă din acest moment lucrurile continuă, Editura Hyperliteratura își va apăra autorul, la modul legal. Pentru că, dacă nu mă înșel (și dacă ați observat, nu prea mă înșel…), circul s-a dus demult în denigrare (dețin informații pe care ei cred că dacă le-au șters public nu mai există, sunt extrem de haioși…) și intră deja în spețe interesante. Am înghițit destul, ca editor al acestei cărți și al acestui autor. Și nu suport nedreptatea când devine „religie”.

Emanuel Iavorenciuc - Ordinul Templierilor

Cât despre Emanuel Iavorenciuc, o avea el defectele lui. Nu e cine știe ce carismatic, mai ales pentru că vorbește mult și uneori se pierde în zeci de sub-detalii, scrie dezordonat (știe el câte i-am zis la predarea manuscrisului…), dar rămâne un tânăr istoric și, ca să fac o glumă, un „tânăr istoric de duzină”. Iar eu, ca editor, sunt mândru să-l am ca autor și, la fel cum el mi-a mulțumit de nenumărate ori că m-am implicat în proiectul lui și l-am dus spre rafturile librăriilor într-un final, și eu îi mulțumesc că a ales colaborarea cu mine.

O concluzie, dacă vreți: fugiți în librării și luați-i cartea, că nu mai e atât de mult din primul tiraj pe cât se crede, cu toate scandalurile de rigoare.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe:
  • 587
    Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *