Misterul lansărilor faine de la Lugoj

English Pub Lugoj

Există o legendă cum că la Lugoj a poposit la un moment un scriitor în pantaloni scurți și s-a simțit atât de bine la lansarea cărții lui că a pierdut șirul paharelor de whisky ce au urmat evenimentului, încât a plecat de-acolo cu încă un pahar plin într-o mână și o halbă de bere la fel de plină într-alta. Și exact așa a intrat apoi și în gară, să-și ia bilet de-ntors, punând pe tejgheaua casei de bilete băuturile și încercând să silabisească funcționarei destinația. Până a venit trenul s-a împrietenit pe peron cu singura persoană care încă nu se culcase din oraș, un cântăreț care fredona chestii folkiste pe o chitară din care rămăseseră trei corzi, și care aștepta un alt tren în cu totul altă direcție.

Pot să vă confirm că lucrurile s-au întâmplat întocmai, iar când ajung la Lugoj întâmplarea asta provoacă râsete și acum. Este vorba de lansarea romanului „Zaraza”, undeva spre sfârșitul verii lui 2014.

Ce se întâmplă de fapt la Lugoj?

Evenimentele de carte din țară sunt în mare parte jalnice și cu o prezență atât de scăzută că uneori, ca autor, nici nu înțelegi de ce să-ți bați capul să ajungi altundeva decât în cele patru mari orașe (adică București, Iași, Cluj și Timișoara, și nu le-am pus degeaba în ordinea asta, ci din experiența nenumăratelor evenimente plus rapoarte de vânzări de carte). Este foarte posibil să nu iasă nici aici cine știe ce, așa că ce așteptări să ai de la un orășel de puțin peste 35.000 de locuitori?

Ei bine, omul chiar sfințește locul. Și când nu e doar unul, ci chiar doi, se sfințește de-l iau dracii. Ca evenimente de carte, Lugojul bate de la distanță nu doar micile localități din țară, dar chiar și marile orașe. Vă spun sincer că atunci când îmi fac planul de promovare și lansări a unei cărți, fie a mea, fie a editurii Hyperliteratura, consider că este mai important să „bifez” Lugojul decât multe alte locuri. Și orice autor care a ajuns la Lugoj cu un eveniment vă poate confirma asta. Ba chiar umblă o vorbă prin târg: să nu spunem în gura mare ce fain e la Lugoj, că o să ne trezim cu toți „neaveniții” peste cap. Să nu „profanăm” cumva „starea”.

Vinovați de aceste lucruri se fac doi oameni: Henrieta Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale din Lugoj, și Dan Haica, cu al său English Pub, un loc numai bun de blues, jazz & rock, de live-uri nenumărate, expoziții și nu în ultimul rând lansări de carte. Cei doi nu doar că se ocupă de organizarea evenimentelor, dar au strâns în Lugoj o comunitate puternică de pasionați pentru carte (și nu numai). De aceea poate că la Lugoj nu e ca nicăieri. Iar dacă Timișoara va fi Capitala Culturală Europeană în 2021 (poate până atunci va fi și lumină noaptea pe străzi), Lugojul e de departe, după cum spune și Marius Ghilezan într-un articol, „Capitala Culturală a Banatului”.

Lansare Zaraza Andrei Ruse Lugoj
Lansare Zaraza la English Pub (2014), cu Henrieta Szabo și Dan Haica

 

Rar am întâlnit o atmosferă cum e cea e publicului de carte lugojean. Oameni calzi, care abia așteaptă să cunoască un scriitor, să-l ia la rost, să povestească cu el, și să-i citească cărțile. Să le cumpere și să ia autografe. Rar am văzut în România oameni cu o bucurie sinceră pe figuri pentru că iau parte la un eveniment cultural. Nu ai să întâlnești aici fițe și figuri pseudointelectuale și atitudini elitiste de doi lei.

Nu exagerez când spun că dacă ar fi o Henrieta Szabo și un Dan Haica în fiecare oraș, piața de carte ar exploda. S-ar tripla (cel puțin) peste noapte. Pentru că să creezi un „trib” avid de cultură și să-l obișnuiești cu lucruri de calitate nu e deloc ușor de făcut. Doar de zis pare.

Sâmbătă, pe 10 februarie, de la 18:30, îl ducem pe Octavian Soviany la Lugoj și cred că va ieși ceva deosebit. Unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani într-unul dintre cele mai calde locuri „livrești” din țară. Fac pariu că ne vom lungi și vom pleca târziu de tot, ca de fiecare dată, cu regretul că nu avem câte un English Pub și-n alte orașe.

Pentru mine, atât ca scriitor, dar mai ales ca editor de carte mai nou, este o bucurie să știu că acești oameni există. Iar faptul că ei mă numesc „prietenul” lor, nu știu cum să vă spun, dar mă face să simt extraordinar de bine.

 

Leave a reply