În lumea bookstagramerilor

Mai bine de o lună și ceva am stat câteva ore pe zi pe Instagram, să caut bookstagramerii influenți & interesanți, să văd trendurile, să analizez diverse. Evident, cu scopul de a dinamiza prezența Editura Hyperliteratura pe viitor și (sau mai ales) aici. Că deh, Facebookul chiar e pe ducă, bloggerii de carte îs mai rari ca trifoiul cu patru foi, revistele de nișă pe literatură care să aibă și public cam la fel, presa „tradițională” la pământ sau sub tutela uniunii de breaslă, care știm bine ce și cum „promovează”; en fin, trebuie să găsesc continuu soluții de promovare noi.

Hai să zic că am „urmărit” în perioada asta activitatea a vreo 300 și ceva de bookstagrameri (că nu-s mai mulți, și aici am inclus și conturile inactive / semiinactive, conturi de business de edituri, librării ș.a.). Useri de toate vârstele & gusturile. Din care să zic că vreo 100 ar fi chiar de urmărit, iar cu adevărat „influenți” (și aici nu mă refer neapărat la numărul de followeri) sau, mai bine spus, cei care găsesc mixul de public – fotografii mișto (pentru că totuși vorbim de Insta) – cărți medii spre calitative, nu depășesc numărul de 20, hai să exagerez și să zic 30. Dar nu-s 30.

Concluzia însă nu e asta, ci una și mai tristă. 90+% din posturile de pe Insta din RO legate de cărți sunt despre autori străini. Yeah, baby, aș putea continua articolul ăsta în engleză.

Apoi, ținând cont că cei de pe Insta sunt în cea mai mare parte foarte tineri, nu am fost foarte aspru în judecata titlurilor postate. Înțeleg că sunt cititori „începători” și mereu am susținut că cititul e important, de orice fel ar fi acesta. Dar n-am avut cum să nu remarc faptul că nu am găsit mai mult de hai să zic zece conturi, cu indulgență, care să aibă și altceva în afară de eternul fantasy adolescentin. 50 și ceva % din conturi pari trase la indigo. Aceleași titluri, același stil de poze, aceleași comentarii.

Nici măcar o carte „clasică” (așa, de fiță măcar, nene), extrem de rar o beletristică care să merite. Și repet: autori români (nu contează, tineri, bătrâni, îngropați sau cât se poate de vii) ioc.

Iar cei care chiar postează chestii mișto, am făcut eu așa niște calcule (s-o luăm pe „influență”), nu prea sar de câteva sute de followeri, ceea ce mi se pare… infim?

99% dintre bookstagrameri sunt de sex feminin, aici n-am fost surprins deloc. Se zice că publicul de carte e 70% feminin, dar vă zic eu, din experiența a vreo cam peste zece ani în această lume (lucrând ca redactor, redactor-șef, PR, pe Marketing, ținând aproape opt ani în frâie cam cea mai citită revistă online de cultură, iar de ceva timp fiind chiar editor și antreprenor), e undeva la 80 – 85%. Girlpower all the bookway, să n-avem iluzii. Bărbații care intră în librării sunt probabil a) scriitori, b) acolo să ia un cadou. Aș zice și c) gay, dar s-ar putea ca gluma să fie primită ca fiind foarte proastă. Pentru că e, probabil, foarte proastă.

Dar să revin la bookstagrameri: puțini știu să se branduiască, iar și mai puțini merg pe combinația cont de Insta – blog (și blog pe domeniu propriu, nu bășinuțe de WordPress și Blogspot, care arată oribil…) – pagină FB – canal Youtube șamd. Adică nivelul de „profesionalism” este extrem de scăzut VS pretențiile destul de ridicate, din câte am văzut pe live-uri, comentarii șamd. Ei vor ca editurile / librăriile să se apropie de lumea lor mai mult (și sunt câteva care o fac), dar nu oferă înapoi ceva de ceea ce o editură ar fi cu adevărat interesată. Și ce-i drept, foarte puține edituri țin pasul cu 2019-le, le numeri pe degete. PR înseamnă încă să pui poze pe FB și prietenii să-ți dea like-uri, să dai comunicate de presă în neant, sperând că Universul te va băga în seamă.

Multe conturi de teenși de 12 – 16 ani, ceea ce e foarte fain. Am și intrat în vorbă cu câteva persoane – am o poveste haioasă, când am intrat pe un live al unei puștoaice faine de 13 ani și m-a luat la rost că ce-i / cine-i Hyperliteratura, iar ca să-i arăt cine suntem i-am trimis niște cărți; rezultatul e că s-a îndrăgostit iremediabil de Octavian Soviany prin „Casa din Strada Sirenelor” și i s-a deschis foarte repede papila spre beletristică autohtonă.

Sigur, am primit zeci de mesaje cum că Hypera e „superbă” (citez, nu mă laud) că stă de vorbă cu cititorii. Am făcut asta întotdeauna, mai nou pe Insta, pentru că ne-a luat ceva timp să punem contul la punct (long story short, era contul revistei și gândit pe vechea revistă, am schimbat total abordarea și vom fi și mai prezenți de-acum încolo). Dacă ar fi să găsesc o bilă albă, ar fi deschiderea bookstagramerilor. Sunt oameni foarte tineri și foarte faini din punctul ăsta de vedere.

Însă trăgând linie, am rămas cu un gust amar. Privind interesul pentru scriitori români și mai ales actuali. Ca să nu mai zic de calitatea cărților (dar aici putem discuta la nesfârșit). Cineva îmi spunea răspicat că „Insta-ul e viitorul”. Și cred asta. Dar mă cam jenează. Viitorul e ușor trist.