Cărți și scriitoriJurnal

Ce mai înseamnă Eminescu în 2020?

În afară de faptul că e poetul național, ce știu românii de fapt despre Eminescu? De ce e el național? Pentru că a scris Somnoroase păsărele? Și Ce te legeni codrule? Manualele și infuzia de balast excremento-literar pornit din școală ne-a făcut să ne îndepărtăm de adevărata poezie și de alte texte ale lui (uite, eu consider remarcabil Sărmanul Dionis) și să învățăm pe de rost toate cretinismele unor critici frustrați (ca majoritatea acestor indivizi). Cred că îl urâm pe Eminescu în aceeași măsură cu care ne uităm la el cu așa-zis respect, dar fără să-l înțelegem: urcându-l pe un piedestal și idolatrizându-l. De ce? Din nou nu știm, dar n-avem voie să ne legăm de Marele Poet.

Revolta pe care ar putea-o genera orice observație, pertinentă sau nu (vezi cazul Patapievici, cu declarația despre Eminescu, scheletul – sau cadavrul, nu mai rețin – din debara, care l-a transformat într-un inamic public). Indiferent dacă a avut sau nu dreptate (pentru că e scoasă din context conotația), reacțiile au fost dincolo de deplasate, fără niciun motiv. Nu te poți „apăra” doar cu „Este Eminescu” și gata, aici se trage linie. Orice mare cultură (nu minionă, ca a noastră) și-a dezbătut și rădezbătut valorile, c-așa e normal.

A fost Eminescu totuși un model cultural? Sincer, nu pare. Până spre moarte, avea publicate doar câteva poezii, era mai mult perceput ca un jurnalist implicat în treburile cetății. Un jurnalist acid și în același timp antisemit, xenofob și ultra naționalist, care astăzi ne-ar îngrozi. Sigur, vorbim de alt secol, de cu totul alte timpuri și este fundamental greșit, aici sunt perfect de acord, să judeci azi cum gândea un om din generația trecută, dapăi acum peste 100 și ceva de ani. Atunci nu exista politically correctness, iar naționalismul era chiar binevenit într-un stat abia format, care își căuta identidatea. Restul exagerărilor rasiale (extrem de dure, citiți-i publicistica) trebuie dezbătute, nu îngropate. Poate fi totuși, în contextul anului 2020 (și de aici înainte) și în contextul în care lumea se îndreaptă acest Eminescu un model? Pentru mine nu. Repet: Pentru mine.

A fost Eminescu un mare poet? Da, cred că a fost. Huge! Dar culmea, nu cred că pentru ce îl serbează de fapt oamenii și pentru ce texte mediocre este mai mult sau mai puțin distrus cu comentarii în școală și dincolo de ea. Cred că trebuie făcută o analiză foarte atentă și arătat că de la el pornește cumva literatura noastră cultă. Că scrierile lui au reprezentat o ridicare uriașă a limbii noastre și a felului în care ne raportăm la ea. Se discută despre asta? Nu, desigur.

Mai mult, unii l-ar transforma în sfânt. Canonizarea lui Eminescu (subiect care a fost depășit momentan) mi se pare cel mai de prost gust lucru însăși ca idee. Ar reprezenta probabil punctul nostru cel mai de jos în care putem ajunge ca moralitate și viziune. Ce urmează? Să fie imaginea homofobilor ultragiați? Să ne închinăm la icoana Lui, observând o subtilă siglă PSD într-un colț? Pentru că BOR-ul și PSD-ul fac, cum spunea o reclamă, un mix bun (dar o dau în altele). Ce treabă are Eminescu cu cele sfinte? Este de o prostie și un provincialism fără limite. Urmează să-l facem și dac probabil și să spunem că el a inventat oricum poezia.

Poate a inventat-o pe cea românească cel puțin. Pentru că la Eminescu începe. Pentru că în rest au fost și alții, mai ales din generația lui. De primă mână (Creangă, Slavici, Caragiale & co).

Dar again, ce înseamnă Eminescu în 2020? Un prilej de meme-uri de început de an? O bancnotă de 500 de lei? Somnoroase păsărele? La steaua? Un model (și dacă totuși da, pentru ce)?

Pentru mine, Eminescu, ca și concept (ca om sau ca scriitor nu vorbesc aici), ca și gând, reprezintă ideea faptului că niciodată noi nu vom gândi în prezent sau viitor, ci în trecut, glorificându-l inadecvat întotdeauna, blocați într-o viziune proprie falsă despre cât de măreți suntem, în loc să ne vedem lungul nasului și să punem osul la treabă. La orice treabă.

Asta nu înseamnă că nu îl citesc și mai ales recitesc din când în când, ignorându-i vreodată influența operei lui. Aș fi ipocrit și orb să nu văd de unde se trag anumite rădăcini.

Înjurături, vă rog!

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe:
  • 47
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *