O poveste din Amsterdam: istoria hotelului Victoria și a unui locatar încăpățânat

Mi s-a părut întotdeauna fascinant că trecem zilnic pe lângă locuri încărcate de povești nebănuite ale precursorilor noștri, fără să avem habar nici de numele lor, dapăi de emoțiile și conflictele personajelor de atunci. Am avut de multe ori senzația că istoria (poate și viitorul) se petrece de fapt în același timp cu așa-zisa realitate prezentă, într-o buclă de timp suprapusă, intangibilă și invizibilă. Că exact „acum”, în cu totul altă existență, cineva atinge același obiect (nou pe atunci, care mie îmi pare astăzi vechi), răsfoiește poate aceeași carte (de acum nu știu câte generații publicată) pe care eu o deschid pentru prima dată, are cu totul alte trăiri decât ale mele la citirea primelor rânduri și poate, la fel ca mine, preț de o clipă, are o viziune despre un străin ciudat din viitor care se gândește la el ca la un străin la fel de ciudat din trecut, despre care nu știe nimic, nu-i bănuiește nici măcar culoare părului sau a ochilor, dar, într-un mod misterios, îl simte.

De fiecare dată când am avut șansa să stau o perioadă mai lungă într-o casă „veche” (și am locuit într-un apartament din Sibiu dintr-un han de la 1700 – 1800 vreo jumătate de an, am locuit apoi pe Calea Victoriei într-un bloc construit pe la 1940 și ceva, timp de doi ani șamd), am încercat să mă documentez despre foștii ei locatori și să găsesc (sau să-mi imaginez) fel de fel de istorii. Și chiar dacă de cele mai multe ori nu le-am găsit, iar probabil poveștile inventate de mine au fost extrem de îndepărtate de realitatea istorică (de parcă mi-a păsat), am avut mereu acest sentiment bizar (îmi pare rău că nu există și un termen pentru acest feeling, nu-mi rămâne decât să-l inventez) al trecutului, care pulsează încă pe o anumită frecvență imperceptibilă omului, în jurul nostru.

Prin 2012, dacă nu mă înșală memoria, am trecut pe lângă Hotelul Victoria din Amsterdam zilnic, timp de aproape două săptămâni, la fel, bănuindu-i istorii fabuloase, cum fac de obicei, dar neștiind și nici măcar observând casele de la numerele 45 – 47 de pe Prins Hendrikkade, despre care am aflat de curând din filmul A Noble Intention (2015, de altfel și cu titlul Public Works, după titlul original Publieke werken, atât al filmului, cât și al romanului lui Thomas Rosenboom din 1999, pe care e bazat). Ar fi fost probabil primul loc în care m-aș fi oprit cum aș fi coborât în fața gării, în loc să trec nepăsător pe lângă el spre muzeele și zonele pe care le aveam atunci în plan să le aflu.

A noble intention, Public Works poster

Povestea, mai mult sau mai puțin ficționalizată (dar cu rădăcini istorice solide) este așa: în 1883, arhitectul german JF Henkenhaf are ideea construirii Hotelului Victoria (care va fi inaugurat în 1890), o clădire grandioasă (prima cu instalație electrică completă în toate camerele, cu geamuri duble pentru a estompa zgomotele din apropiere, în special ale trenurilor care urmau să oprească în Gara Centrală – și ea pe atunci în construcție, fiind inaugurată în 1889), care să atragă oamenii importanți și bogați ai vremurilor acelea. Pentru asta, planul era să cumpere mai multe proprietăți de pe colțul Prins Hendrikkade, o zonă comercială pe atunci, cu case având magazine la parter. Numai că desproprietărirea locatarilor nu a decurs ideal: toate casele au fost cumpărate (pentru 20.000 de guldeni) și, evident, demolate, în afară de cele două pe care le-am menționat, unde locatarii s-au ținut tare, cerând nu mai puțin de 50.000 de guldeni și fiind convinși că, fără vânzarea lor, hotelul nu putea fi construit. Ei bine, după ani de zile de negocieri, JF Henkenhaf a proiectat până la urmă hotelul în jurul acestor două case, care se află și astăzi tot acolo. Proprietarii acestora nu doar că nu au rămas cu nimic din toată afacerea, dar au fost și ridiculizați de societate și presă pentru lăcomia lor, având parte de sfârșituri tragice.

Hotel Victoria Amsterdam

Fotografie din 1880 a locului pe care s-a construit Hotelul Victoria

Ei bine, cartea și filmul (disponibil pe Netflix) tratează drama lui Vedder, fost tâmplar și realizator / restaurator de viori, care se încăpățânează și își convinge și vecinul său să nu cedeze ofertelor mai marilor bogați, pentru a obține cât mai mulți bani. Din păcate, planul îi iese pe dos, iar orgoliul de fals mare afacerist îl face ulterior înnebunească. Însă dincolo de drama lui Vedder, povestea are și alte planuri, care îi implică pe verii lui, în special pe Anjis, un doctor – farmacist (fără licență) care încearcă să ajute niște muncitori care lucrau în turbărie și trăiau într-o sărăcie cumplită, de care nu se ocupa nimeni. Marcat de dramele acestor sărmani fără nicio șansă (filmul chiar începe cu scena unui viol oribil din acea lume nemiloasă), Anjis îl convinge pe Vedder să investească suma obținută pe proprietatea sa, în urma construirii hotelului, nu în petrol sau în alte oportunități ale vremurilor respective, ci în transportul acestor săraci către Lumea Nouă, în America, pentru a le oferi un viitor mai bun. Urmând ca Vedder nu doar să-și recupereze investiția, ci și să facă un profit frumușel, luându-le o cotă din viitoarele lor salarii pe care le-ar fi câștigat în America – joburi de care le-ar fi făcut rost celălalt văr al lui, plecat demult din Olanda, care lucra la o firmă care exact de asta se ocupa, un fel de pre headhunting. Însă Vedder este atât de inconștient, încât se aruncă în acest business cu tente umanitare numai cu iluzia că va primi acei bani pentru magazinașul său, riscând chiar viețile acelor oameni amărâți. În momentul când află că arhitectul german nu-i va mai cumpăra proprietatea (ruinându-l totodată și pe vecinul său, cu ambiția lui prostească), ajuns oricum, din pricina nesfârșitelor negocieri, la capătul puterilor psihice, Vedder înnebunește.

Ce se întâmplă cu sărmanii ajunși în Lumea Nouă (a căror călătorie de fapt nu va fi plătită și nu au astfel drept să intre în noua lor țară), cu Anjis, care este destituit și dat în judecată pentru că practica medicina fără licență (deși el chiar voia să ajute acei muncitori, de pe urma cărora profitau toți, ținându-i în condiții inumane), dar și cu vărul din America, rămâne să aflați voi din film.

Ce rămâne din această poveste sunt însă cele două case care dăinuiesc și astăzi înconjurate de Hotelul Victoria, după cum vedeți în poza de mai jos:

Hotel Victoria Amsterdam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *