.

Nu ştiu exact când o carte este terminată.

Am crezut pentru mult timp că atunci când ea este publicată toată povestea se sfârşeşte. În momentul în care intră pe piaţa de carte, în librării, în magazine, tarabe şamd, apoi ajunge la cititori, gata, nu mai e nimic de tăiat sau de modificat. De aceea, după ediţia a II-a a romanului SONI (februarie 2009), care a fost doar corectată şi foarte puţin modificată (câteva propoziţii, câteva virgule şamd), eram ferm convins că această carte este un capitol definitiv încheiat.

Şi pentru o bună perioadă aşa a şi fost. Începând cu 2009, m-am axat pe cu totul alte proiecte ce au ţinut de scris (romanul Dilăr pentru o zi, de exemplu, pe care l-am scris între 2009 şi 2011). Dar mai ales am învăţat mai mult, am citit mai mult, am experimentat mai mult. Am evoluat, cum s-ar spune, şi cum mi s-a spus de nenumărate ori după ce-am publicat ultimul roman. Şi evident, în viaţa mea s-au întâmplat destule răsturnări, cu bune şi rele, până la scris m-am schimbat în primul rând eu ca om.

Deşi am scris SONI la doar 22 de ani şi acum mă pregătesc de cel de-al 27-lea an, o perioadă scurtă ar spune unii, am senzaţia că am trăit cel puţin încă o viaţă.

Şi întâmplator (sau nu), uitându-mă zilele-astea prin bibliotecă, am redescoperit primul meu roman, la prima ediţie – ţin să menţionez că nu am mai atins cartea decât atunci când am mai dat un autograf, n-am deschis-o să mai arunc un ochi din 2009, de când am terminat corectura. Am zâmbit pentru că mi-am amintit toate lucrurile legate de perioada în care am scris şi am promovat romanul. Multe lucruri, poate prea multe.

Am deschis-o şi am început s-o răsfoiesc. Din instict, ca şi cum m-aş fi uitat pe un manuscris, am luat pixul şi am început să tai ce nu-mi mai plăcea, să modific câteva propoziţii, să modific mai ales dialogurile (care brusc mi s-au părut foarte „mecanice”). Am crezut la început că doar mă joc, dar tăieturile (pasaje întregi) şi modificările, destul de mari, mai ales la stil, au început să se adune masiv încă de pe primele pagini.

Mi-am dat seama (şi de altfel şi critica mi-a reproşat acest lucru de-a lungul timpului) că la 22 de ani nu am avut destulă experienţă să păstrez o linie, o coerenţă pentru un roman. M-am aruncat în n subiecte, pe lângă cel principal, pentru că am avut senzaţia permanentă că mai e ceva de spus. Că mai trebuie, că nu ajunge. Poate de aceea (sau sigur de aceea) şi finalul care a venit cam trântit în desfăşurarea acţiunii de până atunci.

Mi-am dat seama de fapt de mai multe, dar n-aş vrea să le scriu pe toate aici. Concluzia a fost însă că SONI poate deveni o carte de o mie de ori mai bună acum, dacă m-aş apuca s-o editez şi chiar s-o rescriu pe alocuri.

Conculzia este că urmează SONI, ediţia a treia, revizuită (masiv) şi adăugită. O ediţie care ar fi trebuit să iasă din prima probabil, dar pentru că eram şi mult prea tânăr şi mai aveam şi un contract de respectat, nu am apucat s-o finalizez aşa cum chiar îmi doream.

N-aş fi renunţat la „principiul” meu, cum că o carte este terminată atunci când este publicată, dacă nu mi-aş fi dat seama că rezultatul este atât de diferit şi mult mai bun calitativ.

Aşa că m-am apucat de treabă (şi o să mai dureze ceva), vreau chiar să vin cu produs mult mai proaspăt şi mai captivant decât primul. Bineînţeles, nemodificând, cu câteva excepţii, acţiunea cărţii. Care doar mi se pare expusă neglijent.

Şi dacă tot începusem să rescriu SONI, m-am gândit să dau un mail editorului meu de la Tritonic, Bogdan Hrib. Ştiam că şi ediţia a II-a s-a cam epuizat şi după aproape patru ani de contract (din cinci) i-am propus ca, de comun acord, să reziliem înţelegerea noastră.

Dincolo de toate scandalurile şi neînţelegerile pe care le-am avut cu editura Tritonic după ce am publicat, eu chiar mă bucur de vizibilitatea pe care a avut-o titlul meu datorită lor. Sau şi datorită lor, ca să fim corecţi, pentru că m-am ocupat foarte mult de promovarea cărţii.

Bogdan Hrib mi-a răspuns în doar câteva minute şi mi-a promis, cu o mare deschidere (pe care o aşteptam de ceva timp), o întâlnire luna aceasta, în care să reziliem contractul de editare. Lucru care mă bucură nespus de mult, pentru că venind şi cu o ediţie nouă, SONI chiar cred că trebuie să urmeze un alt drum, şi din punct de vedere editorial.

Încă n-am discutat cu altă editură pentru noua carte, încă mai am de scris şi revizuit destul, încă se mai pot face mute lucruri legate de promovarea titlului, cu partenerii potriviţi (care au început deja să-şi manifeste interesul, lucru care mă entuziasmează şi mă motivează şi mai mult), dar ştiu cu siguranţă un lucru:

SONI, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, va apărea în 2012.

Detalii curând.