Nu am cum sa nu felicit initiativa celor de la BookLand, care au organizat prima editie a targului urban de carte (restul targurilor, daca nu stiati, s-au tinut undeva la tara, intr-un grajd). Si cam atat.
Ideea de a aduce cartile in Mall mi s-a parut o varza de la bun inceput, dar am crezut ca oamenii stiu ce fac si de-asta abia asteptam sa vad cum se vor desfasura lucrurile. Am gresit, evident. Si am pierdut foarte mult timp.
Ceea ce s-a vrut a fi un mare targ s-a rezumat la cateva standuri mici imprastiate la parterul Mall-ului din Cotroceni (in care nu mai calcasem pana acum si sper nici sa nu mai am prea des ocazia), pe culoarele largi dintre magazine. Standuri care mai mult incurcau lumea neinteresata de carti.
Mi-am imaginat ca vor fi macar toate intr-un loc si unul vizibil, de preferinta. Vezi tot articolul
Ca tot aminteam zilele trecute de promovarea de carte, am vazut o idee foarte misto de promovare a unor titluri pe Book Express, care a prezentat un top 10 al celor mai furate carti din Libraria Britanica (sursa: The Guardian) – de unde pana acum s-au evaporat misterios nu mai putin de 9.000 de volume.
Acele zece titluri exista bineinteles pe site, de comandat, si probabil vor avea niste vanzari mai mari, pentru ca nu cred sa existe o recomandare mai buna a oricarui produs decat furtul lui (sau pirateria; cum spunea Robin Williams intr-un interviu pe care l-am vazut cand eram mic pe Mtv: un artist nu exista pana produsele lui nu sunt piratate – si legat de carti, singurul exemplu romanesc pe care-l stiu este al lui Mircea Cartarescu cu De ce iubim femeile, am vazut un reportaj in care aratau cum baietii de la tarabe scoteau la negru, in tipografii “necunoscute”, cartea sa – genial!).
Asta mi-a amintit si de un clip cu Chuck Palahniuk, pe care l-am descoperit in 2008, in care la fel, spune ce carti ar merita sparlite din librarii (si mai ales cum) :))
In ultimul timp in interviuri mi se tot pun intrebari legate de promovarea de carte (de cele mai multe ori cu referire la Soni): daca un blog de carte e util, daca video-trailere ajuta, daca Facebook-ul, daca Twitterul, daca si daca &so on. Vezi tot articolul
Horia (mocioi.wordpress.com – nu-l cunosc, dar l-am descoperit pentru ca a scris despre cartea mea, Dilar pentru o zi) a facut o faza care mi-a placut la nebunie: in recenzia sa a pus coperta cartii invers. Pentru ca, spune el, “lumea prezentata acolo e altfel decat ne-o imaginam noi”. Foarte misto.
Viteza, forta, droguri, muzica, senzatii, ganduri, sex, muzica, intrebari, raspunsuri(oare? sau alte intrebari?), iubire, speranta, muzica, moarte, renastere. Asa cred ca as rezuma, in cateva cuvinte, senzatiile pe care le traieste cititorul. Sau pe care le-am incercat eu. Un tumult asurzitor, un amestec care vine mereu peste tine. De senzatii, de actiuni, de trepidatii. (…)
Tot articolul aici – another satisfied customer, dac-am fi in Californication :)
La începutul lui octombrie 2010 realizam pe Boomlit un top al celor mai influenți scriitori cu blog, conform locului ocupat în Zelist (și am explicat acolo motivele pentru care am ales Zelist, specificând de ce ar fi sau n-ar fi relevant). Au intrat în analiza mea doar autorii publicați, care au ceva activitate online și feedback din partea cititorilor.
ZeList.ro reprezintă topul blogurilor românești calculat în funcție de așa-numitul “link love”. În fiecare săptămână, un script automat parsează blogurile (peste 30.000) și paginile către care linkează ele, determinând astfel un clasament al importanței unui blog în funcție de numărul de linkuri care trimit spre el și de importanța blogurilor din care provin respectivele linkuri.
După o jumătate de an, am reanalizat situația, de data aceasta făcând o medie a poziției blogurilor în Zelist în primele 14 săptămâni din 2011 (ianuarie – aprilie). Vezi tot articolul
Am observat că a mers foarte bine concursul pe care l-am propus în luna ianuarie a acestui an pentru abonații blogului meu, unde am dat atunci cititorilor mei fideli două exemplare din nou meu roman, Dilăr pentru o zi.
Și colaborând de ceva timp cu multe edituri / librării / autori, m-am gândit ca în fiecare lună începând de-acum să vă dăruiesc câte o carte (poate mai multe în timp, cine știe), respectând aceleași reguli. Voi extrage așadar o adresă de e-mail și voi contacta persoana respectivă pentru a-i putea trimte carte prin poștă.
Posibil ca prin acest post sa deranjez ceva lume, dar nu ma judecati aspru pentru o simpla parere-n vant. Just let the madman talk, u know?
Ieri am citit, ca experiment mai mult, un fragment din noul meu roman, Dilar pentru o zi, la cenaclul Marin Mincu (ex-Euridice, condus acum de Octavian Soviany, Stefania Mincu si, nu stiu daca oficial sau nu, Mihail Galatanu). Vezi tot articolul
In mai 2009 am iesit pentru prima data in fata cu romanul Dilar pentru o zi (numit atunci MDMA16) la invitatia lui Marin Mincu (august 1944 – decembrie 2009), un om pe care din pacate nu l-am cunoscut pe cat de mult mi-as fi dorit, dar chiar si asa, un om pentru care am purtat /port / voi purta un respect deosebit.
Am citit atunci in cadrul cenaclului Euridice, alaturi de Cristi Cotarcea. Tin minte ca au fost reactii foarte pozitive (Valeriu Mircea Popa sau Mihail Galatanu), care mi-au dat incredere sa duc proiectul mai departe.
Maine, 6 aprilie 2011, de la 17:30, la aproape doi ani, in aceeasi sala de la BMB, citesc din Dilar pentru o zi in cadrul cenaclului numit acum Marin Mincu, condus de Octavian Soviany si Stefania Mincu.
Deschide usile perceptiei. The Doors se aude pe fundal. Incepe calatoria.
Cu aproape trei ani in urma aparea pe Bookblog.ro prima recenzie pentru SONI, semnata de Gia Codrescu, articol ce a declansat atunci (bine, pe langa alte “ghidusii” de promovare online pe care le-am experimentat) un bulgare de recenzii / pareri / dezbateri ale cititorilor in blogosfera, care nu s-au oprit vreo jumatate de an.
Aparent, o carte politista. In fapt, o carte despre droguri. In esenta, o carte cu multe idei, imagini si senzatii. O carte cu ganduri despre lume, viata si oameni. O carte cu pasaje poetice macabre, filosofice sau erotice. O carte cu injuraturi si bucati de pictura suprarealista. O carte care te poate face sa razi nestapanit, sa simti ura, iubire sau excitatie sexuala. O carte care te poate face sa plangi, pe ascuns sau in public, depinde unde o citesti. O carte scrisa de parca Andrei Ruse a crezut nu va mai scrie niciodata. (continuare)
Nu stiu daca atunci a fost pentru prima data cand am sesizat-o, dar poate atunci am constientizat-o cel mai bine. Era o seara de literatura si invitasera tot felul de scriitori din mai multe orase (pe atunci nu stiam foarte multi). Si ii numeau dupa zonele din care proveneau, erau timisoreni parca, constanteni, clujeni, ieseni samd. Si era evident care e din acelasi oras cu x, erau niste grupulete foarte compacte formate din oameni care erau impreuna de-o viata.
Si m-am gandit atunci ca asta nu se intampla mai niciodata in Bucuresti. Oricat ne-am intalni, ne-am intelege sau ne-am certa, nu suntem priviti ca un grup (ceea ce e foarte ok in cazul asta) si identificati dupa acest oras, nici cand mergem in “deplasari”. Asta pentru ca desi sunt foarte multi artisti in general aici pe foarte putini ii poti numi bucuresteni (adica nascuti aici, crescuti aici, in inima acestui monstru agitat plin de fete necuoscute, betoane si multe locuri de exersat libertatea). Vezi tot articolul
