.

Legende urbane (apărut de curând la proaspăta editură Herg Benet) este volumul de debut (mult aștepta de mine) al lui Vlad Tăușance. Un individ dubios care scrie fain, pe care l-am cunoscut și l-am îndrăgit pe loc acum ceva timp la Poeticile cotidianului, pe vremea când Răzvan avea timp sau energie de evenimente săptămânale.

între noi sunt doar șapte ani lumină
mii de kilometri cubi de gol în stomac
și o istorie a religiilor fricii
între noi stau
șapte generații de oameni care
nu au iubit niciodată
care au privit spre pământ
până le-au crescut coarne și gheare

Legende urbane este și printre puținele volume de poezie total pe gustul meu. Urban pop(art), trashy, (punk) sec, ironic – de cele mai multe ori, București-te-iubesc-te-urăsc, extratereștrii luați-mă acasă sau hai cu-apocalipsa c-aici e papa.

am pus lumea la cale
am inventat neobosiți cuvinte noi
pentru
o-după-amiază-de-duminică-în-care-te-plimbi-prin-consignații
transpirație-de-iubit-în-iulie-cu-storurile-trase
mi-e-rușine-de-ce-am-făcut-sâmbăta-trecută
oprirea-la-benzinărie-în-drum-spre-mare

Tot felul de clipe (puse parcă la favorite într-un playlist mental), de gânduri, trăiri, revolte, căderi și inversul lor, într-un mix ce le transformă pe rând în ritualuri urbane, în mituri cu eroi personali, fie ei locuri din București, obiecte, gesturi sau simple stări de evadare.

Tonul haios-apocaliptic / destrămarea interioară (cum zice și Răzvan pe coperta 4) în diversitatea ei colorată / spațiile goale, care sunt la rândul lor mituri, de completat ca liniile punctate / și alte câteva ingrediente pe care n-am chef să le pomesc chiar acum, dau contur cărții.

Legendele urbane se servesc pe stomacul gol și se rulează atent cu foițele cititorilor.