.

Am văzut, de când cu protestele de la Universitate, o adunătură de oameni (mulţi, desigur, e mulţi), care, neîntrebaţi de nimeni, nebăgaţi în seamă de nimeni, îşi dau cu părerea despre ce înseamnă protest, ce înseamnă democraţie, dar mai ales explică de ce nu ies în stradă. A te apuca, în contextul de faţă, să spui de ce nu faci acest lucru, e ca şi cum în mijlocul oraşului ar fi organizat un maraton, iar tu pe blog te-ai apuca să explici de ce nu-ţi place sportul sau de ce preferi statul în fund. Mi se pare că astfel de articole, fără substrat mai ales, cu o aromă fină de inteligenţă, dar cu gust de ipocrizie, au o tentă uşor penibilă.

Un alt lucru tembel (printre atâtea) pe care l-am tot văzut / citit zilele-astea ar fi că unii oameni sunt motivaţi să iasă în stradă (bătrânii, profesorii şi alte categorii), pe când tinerii, spre exemplu, nu neapărat. Fiecare are lista sa de “varii” motive. Pe scurt, unii ar fi mai de înţeles decât alţii.

Bonus, majoritatea articolelor încheiate, fără să-i suspectez de vreo afinitate portocalie, prin afirmaţia că toţi politicienii sunt la fel. Corect şi totuşi incorect în aceeaşi măsură.

Dar, fără să detaliez mai mult decât e nevoie şi, la fel ca cei la care mă refer, fără să mă întrebe cineva ceva, îmi dau şi eu cu părerea şi expun câteva puncte pentru care eu ies în Piaţa Universităţii (nu zilnic, din alte motive pentru care nu e cazul acum):

Nu ies în Piaţa Universităţii pentru bani. Deşi asta nu înseamnă că o duc cumva bine, ba din contră, dar nu cred că această criză financiară este mai importantă decât criza morală prin care trecem. Ies pentru că m-am săturat de nesimţire, de batjocură, de umilinţă, de analfabetism, de mitocănie, de mizerie, de corupţie, de japcă şi de toate nenorocirile promovate pe toate căile posibile, în special de politicienii care se ocupă ACUM (nu de douăzeci de ani) de conducerea acestei ţări spre haos.

Ies pentru că eu nu cred într-o societate divizată în atâtea categorii. Eu nu cred că unii sunt mai motivaţi să iasă decât alţii. Dacă pensionarii nu o duc bine, dacă profesorii nu o duc bine, dacă medicii nu o duc bine, nu văd cum şi ceilalţi ar duce-o bine. E o chestie ce ţine de logica elementară (din păcate). Societatea este un sistem foarte complex, în care fiecare element depinde de celălalt.

Fără profesori bine plătiţi de unde calitatea lor şi deci educaţie? Fără educaţie de unde un minim dram de cultură şi automat de bun simţ? Fără educaţie, doar o societate bolnavă, proastă, săracă, într-un sistem de valori unde numai şmecheria şi profitul pe termen scurt spre foarte scurt contează. Un vot pentru o făină sau câţiva lei.

Şi că tot veni vorba de aspectul cultural, deşi nu l-am atins nici 0,1 la sută pe cât mi-aş dori s-o fac (dar nu ăsta-i până la urmă scopul articolului), ca scriitor (la început de drum momentan) îmi doresc nu să mă îmbogăţesc, dar vreau ca venitul din cărţi să-mi aducă un bonus din care să-mi pot asigura măcar ceva facturi de la utilităţi. Vreau să mă ocup de scris pentru că asta îmi doresc să fac, asta mă face să mă simt bine “a doua zi”, asta îmi dă sens, şi m-am săturat să văd tineri care nu îşi pot urma visul din cauza unei societăti care e needucată sau săracă (încât, de exemplu, să nu-şi poată permite luxul achiziţionării unor cărţi sau participarea la unele evenimente culturale). Nu visez că voi trăi vreodată din scris în această ţară. Dar nu vreau să mor de foame scriind.

Ies pentru că deşi-s sunătos ACUM, mâine s-ar putea să păţesc ceva şi să mor cu zile în spitalele româneşti, care nu au fonduri nici de bandaje.

Ies pentru că vreau să văd oamenii din România ţinând capul sus, stând drepţi, m-am săturat de privirile lor triste, cu capul în pământ, m-am săturat să văd cocoşaţi de frig, de foame şi alte probleme, oameni care toată viaţa lor au muncit şi-au încercat să facă ceva bun, dar au fost prinşi între doi dictatori nenorociţi, între două sisteme infecte, comunism şi acest capitalism băsist, unde numai portocalii pot face bani.

Ies pentru că nu vreau momentan să plec din ţară. Sunt un naiv, dar eu încă mai cred în România. Ies pentru că ştiu că dacă ne unim putem face, şi o să bag un clişeu penibil, o lume mai bună. Nu pentru copiii noştri sau copiii copiiilor lor, ci chiar pentru noi. Pentru că dacă noi vom fi mai ok, şi ei vor fi.

Ies pentru că după foarte mult timp simt că ţara asta se însănătoşeşte psihic. Iar primul “sindrom” al însănătoşirii din punct de vedere psihic este să realizezi că eşti bolnav sau că ai fost bolnav de ceva timp.

Ies pentru că m-am săturat de ipocrizie şi propagandă. Nu ştiu dacă o să ne fie de zece ori mai bine dacă actuala guvernare se schimbă, dar cu siguranţă ştiu că nu va fi mai rău. Nu mă interesează dacă următorul e Antonescu, Ponta sau chiar Regele Mihai (nu agreez pe nimeni menţionat, am mai spus doar, tot pe blogul meu, acum ceva timp, că Antonescu mi se pare un om de bun simţ, dar nu că aş paria pe el vreodată). Important e să fie altcineva. Pentru că în oamenii de acum nu cred orice mi-ar spune, fie şi miezul adevărului.

Ies pentru că Bucureştiului a înviat (nu doar el, dar nu vreau să mă refer la alte oraşe, deşi am toată stima pentru toţi oamenii care au ieşit în stradă, oriunde în ţara asta şi, incredibil poate, şi în afara ei). Ies pentru că Piaţa Universităţii nu-i a lui Băsescu, nici a jandarmilor, ci a tuturor.

N-am suferit niciodată de patriotism (protestul nu-i patriotism, ci normalitate), nu-s mândru de mulţi dintre conaţionalii mei, nu pentru ei ies, ci pentru există oameni ca dl. Claudiu Crăciun:

Ies pentru că mi-ar fi ruşine să nu ies când sunt nemulţumit de atâtea, iar alţii, care o duc chiar mai greu decât mine, stau afară în minus 15 grade, pe viscol. Acest fapt m-ar face să-mi bat singur obrazul şi să lăs “bloggereala” măcar pentru câteva zile referitor la acest subiect, pentru că oricât de dăjtept aş fi, a-mi da cu presupusul de la cădurică, de pe laptopuţ, nu înseamnă mare brânză.

De fapt a nu ieşi şi a nu sprijini oamenii de acolo, fie prin prezenţa mea sau chiar acest articol, ar însemna că mi-am pierdut sufletul, că mi-am pierdut speranţa şi umanitatea. Ori asta ar însemna că ei au câştigat. Că m-au transformat într-un indiferent, că sunt produsul lor de cinci stele: un nepăsător. Greşit, dragilor.

Ies pentru că sunt ÎNCĂ om.