.

Am plecat (duminică) la 5 dimineața din București, cu Alex Voicescu și Cristina Nemerovschi, spre Iași. Apucasem doar să ațipesc puțin după Clubul de lectură #10, de sâmbătă (cu Marius Ghilezan), și nici în mașină ochii nu mi s-au închis prea des – un drum de peste 7 ore, 80% printr-o ceață infernală.

Am ajuns la Iași pe la 13:00 și toate stările de oboseală și “mohorâre” (datorate vremii) au dispărut complet când am revăzut orașul pe care-l consider “cel mai” cultural, în plin soare. Nu știu cum, dar parcă ajunși în Piața Unirii din Iași, ieșisem parcă dint-un tunel dement, extem de agasant.

Nici nu m-am dezmeticit (după un Bergembier) și la 14:00 și câteva minute a început lansarea celor două romane, Dilăr pentru o zi și Sânge satanic, al Cristinei, moderată sau prezentată (încă nu mi-am dat seama prea bine) de Liviu Antonesei, pe care l-am cunoscut chiar atunci.

Acum n-am de gând să fac precum alții (nu dăm nume, da?), să laud (cu un ton cam ipocrit) publicul în stânga și-n dreapta de parc-aș face campanie electorală, dar nu am cum să nu aprecizez că am fost cel puțin surprins (în cel mai plăcut sens al cuvântului) când am văzut librăria Avant-Garde plină ochi.

Într-o zi de duminică (când librăria e de obicei închisă) cărțile noastre au putut strânge atâția oameni la un loc. Printre ei, scriitorii Dan Lungu, Emil Brumaru (cu un umor peste măsură, dar din păcate cu niște comparații care m-au făcut să-mi pun întrebări legate de lecturile dânsului – și aici posibil să-mi permit cam multe, dar altfel n-aș avea farmec :p) și un profesor universitar (am aflat mai târziu detalii despre “job”ul dânsului) cu niște întrebări demne de acum două secole, care aproape că a reușit să mă enerveze, dacă nu se oprea din discursul lui fad despre bine și rău în literatură (mai degrabă dacă eu nu-l opream cu o întrebare / cerință cel puțin pertinentă: să-mi spună dânsul, dacă își permite, căci eu nu, care este binele universal și răul universal; eu oricum nu de astea mă ocup, ci de literatură – atât cât se poate).

Dar despre asta (cu binele și răul în artă) și politica în literatură, subiect atins la Clubul de lectură, unde o altă “onorată” prezență (Doru Braia) a reușit să mă scoate din pepeni, vă promit un post în zilele următoare. M-a scos din pepeni, evident, nu pentru părerile dânsului pe care a ținut să mi le împărtășească, crezându-se vreun guru “literar” (de gazetă, mai degrabă, și nu de calitate aș completa), ci pentru catalogarea jignitoare pe care mi-a atribuit-o doar pentru că nu sunt un regalist înflăcărat (și nici n-o să fiu sau o să discut la evenimentele sau pe blogurile mele despre orice înseamnă mizeria politică, în care dânsul se scaldă cu o plăcere de invidiat).

Ca să nu las în aer treaba cu domnul Brumaru, comparația se refera la Cristina Nemerovschi și Henry Miller, cel puțin deplasată o consider pentru un om cu o cultură ca a dânsului. Dan Lungu a “remediat” laudele (meritate, desigur, asta-i altă discuție), mutând discuția spre Irvine Welsh, într-adevăr un personaj mai potrivit.

Am discutat despre cărți, am răspuns la niște întrebări interesante, am dat câteva autografe și am rămas apoi la bere (până dimineața, cu prelungiri) cu câțiva prieteni. Liviu Goldenberg este unul dintre ei, iar Maria Folea, pe care abia acum am cunoscut-o, o tipă de excepție, cu un talent pentru scris pe care încă nu-l conștientizează la adevăratul lui potențial, căreia îi mulțumesc încă o dată aici pentru găzduire.

După câteva ore bine venite de somn, am plecat luni de dimineață să revăd Teiul lui Eminescu. Ză Tei! Am fumat câteva țigări cu Ioana și am ascultat poezii în parc, așa cum numai în Iași se poate. Am luat apoi la pas centrul orașului și mi-am dat seama că din fericire nu multe s-au schimbat (adică numărul de librării). Nu am înțeles de ce mai bine de jumătate din gagicile de pe stradă poartă un roz strident, dar nici n-am mai continuat să rumeg aceste dileme existențiale.

Am mâncat bine de tot la pizzeria Mamma Mia, v-o recomand.

Am plecat pe la 15:00 cu aceeași gașcă (care se spărsese seara dinainte) și după drumul lung, care a cuprins orașele Roman, Bacău, Adjud, Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău și Urziceni, am ajuns acasă și m-am gândit să scriu postul ăsta.

Mulțumiri:
Herg Benet, pentru că m-a cooptat în cadrul lansărilor de duminică,
Iașului, că are librării faine de tot și poezii în parcul Copou,
Avant-Gardului, că ne-a găzduit,
Cititorilor care au venit și au considerat că merităm atenție (și lectură),
Mariei pentru găzdurie,
Iulian Sîrbu, pentru foto (și prezență, desigur)
și-ar mai fi, dar mă opresc aici.

O singură persoană a lipsit din tot “peisajul” Iașului. Nu neapărat un prieten, dar un om important, care prin prezența sa, mi-ar fi spus mai multe decât prin absență.