mă retrag din proiecul FDL.ro

Tagged Under : , , , , ,

FDL.ro
alaltăieri am anunțat retragerea mea din funcția de administrator / project manager al comunității Fabrica de Literatură sau FDL.ro. voi continua să mă mai ocup de site până la 1 august, cum i-am promis la începutul acestei luni lui Victor Potra, proprietarul întregului proiect. Read the rest of this entry »

TNCP 2010

Tagged Under : , , ,

TNCP 2010 De câteva zile pun la punct, ca și colaborator dar și partener prin proiectul FDL.ro, alături de Miruna Vlada, Târgul Național al Cărții de Poezie (TNCP 2010), prima ediție ever.

Pentru degustătorii de cultură și literatură de calitate, evenimentul chiar cred că va fi o nebunie. Numai dacă te uiți pe lista invitaților, pe temele colocviilor și ale dezbaterilor, numele importante care vin să lectureze, e de-ajuns să-ți faci timp între 2 și 5 iunie să dai o raită pe la târg.

Dacă nici astea nu te conving, atunci rămâne cu siguranță curiozitatea pentru un astfel de event, primul de la noi de acest gen, unde poezia, autorii, promoterii și editorii ei sunt în sfârșit puși în lumină.

Read the rest of this entry »