prima lună de FDL.ro

Tagged Under : ,

FDL.ro (Fabrica de literatura)

la începutul lunii ianuarie, am lansat, împreună cu Victor Potra, proiectul Fabrica de literatură (FDL.ro). am încercat să combinăm experiența mea în crearea unor comunități literare (Sketche – 2006, pentru cine își mai amintește, sau ROcultura – 2008) și capacitățile lui Victor de marketing, PR șamd.

și pentru că FDL.ro este un proiect serios, pe termen lung, am decis ca prima jumătate a acestui an (deși poate e mult spus asta) să exprimentăm. de exemplu, din martie vor veni și niște programatori care să ne ajute să updatăm structura tehnică la necesitățile utilizatorilor, vom realiza câteva parteneriate, spun eu importante, de asemenea avem multe alte “subproiecte” la care lucrăm, evenimente, concursuri…

în prima lună de existență a FDL.ro avem așa: 75 de autori înscriși, peste 300 de texte, un trafic mediu de 100-200 de ip-uri / zi. iar toate cifrele astea, adunate, reprezintă problemele pe care le avem de rezolvat.

ps. vezi FDL.ro pe facebook

interviu în Teen Press

Tagged Under : , , , , ,

interviu cu andrei ruse in revista teen press colaborarea mea cu Teen Press, pentru promovarea antologiei iubirea e pe 14 februarie în licee, a început în urma unui interviu luat de Sabina Lazăr pentru revistă. acesta a apărut (parțial, pentru a putea încăpea în două pagini) și îl puteți citi online în numărul 33.

despre scris și publicare, câteva idei despre SONI, despre ce va fi romanul MDMA16 și când estimez să apară, nu în ultimul rând proiectele pe care le-am început în ultimele două luni: FDL.ro și iubirea e pe 14 februarie.

Strict ca scris, trebuie să devii un scriitor, să-ţi asumi chestia asta şi să-ţi trăieşti viaţa ca atare. Să iei orice din jurul tău şi să-l transformi în scris. Să iei aerul din jurul tău şi să scrii o pagină despre el. Să nu te opreşti din gândit, cred că asta vreau să spun. Să nu te opreşti din gânditul creativ.

ps. nu râdeți de poze, abia mă trezisem

lansări peste lansări, un roman pe cap și…

Tagged Under : , , ,

aștept să mă mai eliberez puțin și să mă reapuc în forță de mdma16. până atunci a început mini-turneul în liceele din bucurești cu iubirea e pe 14 februarie și nu pot să spun că-s foarte entuziasmat (lansarea din Hașdeu a fost amânată din cauza vremii, iar cea de azi, din Coșbuc, a fost mai mult o întâlnire, tot din cauza vremii nu erau prea mulți elevi așa că am făcut o lansare, scurtă și bună zic eu, cu cei 10-15 participanți, plus Cosmin Dragomir și Livia Ștefan – am promis, alături de Teen Press, o relansare curând).

mâine mergem în Lazăr și Șincai (în Lazăr îmi amintesc de niște momente frumoase la un concurs de povești de Crăciun, acum ceva timp). apoi avem două lansări în Pitești, încă una măricică tot în București (am obținut în sfârșit o sală de peste 200 de locuri) și un tur întreg (de 5-6 lansări) în Bistrița, alături de Gelu Vlașin și Dan Coman. astăzi m-am întâlnit și cu directoarea din Virgil Madgearu și vom avea o lansare k lumea după bac.

am făcut niște update-uri la FDL.ro, am de dat un interviu interesant, dar o să-mi fac mâine timp de el; în două săptămâni voi începe un eveniment împreună cu Felix Nicolau; sunt fericit că am bani de țigări și pentru mâine, iar… câțiva oameni încearcă să-mi povestească despre niște depresii.

n-am timp de ele, n-am, n-am, n-am…

pregătim FDL.ro

Tagged Under : , , ,

FDL.ro

cine? eu și Victor Potra (cunoscut pentru “ratarea” proiectului Roliteratura, acum ajuns un site de duzină sub conducerea unor persoane cel puțin suspicioase, atât ca “talent” literar, cât și ca management, să nu mai zicem cultural). după noi, o echipă minune de editori, redactori și editorialiști, pe care încă îi dezbatem și “negociem”.

ce? FDL.ro, adică Fabrica de Literatură. definiții și detalii mai exacte în curând. înscrierile sunt pentru oricine, dar numai bulangii ajung pe prima pagină.

unde? fdl.ro, twitter.com/fdlro, facebook.com/pages/FDLro.

când? în vreo două săptămâni sigur. acum e încă în teste, dar asta contează mai puțin, merge și-așa.

de ce? pentru că trebuie (pentru că în loc să ne mulțumim în a spune NU, propunem altceva).
și nu în ultimul rând: d-aia.

cui? mie, ție, lui și ei. adică nouă, vouă și lor.

cam atât. va fi surpriza anului 2010, cu siguranță (d-aia nici nu m-agit atât de tare).