Ringul de Vorbe s-a închis
29.05.2010 | tag: felix nicolau, gelu vlasin, ringul de vorbe | cat: diverse / jurnal / stuff

Atât cât ne-am priceput, am ținut cinci ediții de show cultural. Iar dacă e să trag linie, au fost cinci seri chiar deosebite, cu un public mare, cu premii, probe interesante și scriitorii au putut deveni pentru două ore sau chiar mai bine performeri.
Deși inițial vroiam să mă retrag doar eu din acest proiect, din cauza lipsei de timp, lăsându-l pe Felix Nicolau să preia frâiele, se pare orgoliile unora din “noua sa echipă”, cu care vroia să continue acest Ring, nu s-a putut abține să nu “distrugă” ceea ce era deja funcțional și aș spune chiar bun, adică un blog (care a necesitat și o oarecare investiție), niște extinderi utile pe rețele sociale șamd. Cu toate că, în limita timpului meu, cum am mai spus, mi-am oferit întreg suportul doar ca un simplu colaborator, pentru continuarea acestui eveniment sub acest nume și concept, cu care publicul abia se obișnuise, în loc să primesc vreun telefon sau vreun mail cu ce ar fi trebuit să fac ca să ușurez munca “noii echipe”, am aflat că există un alt eveniment, cu un alt blog șamd.
Se numește Ringu’ literar (foarte inspirat… și original, nu glumă), nu are un logo, un concept grafic și câte ar mai fi de spus, dar nu asta contează. Ci faptul că unii țin cu orice preț să facă ceva neprofesionist. Unii, datorită orgoliilor, pe care sincer nu pot nici să le explic în vreun fel, reușesc să își bată joc atât de investițiile financiare ale unor oameni, dar mai important, de munca lor. Un lucru care nu se uită ușor, cu siguranță.
Poți să spui ceva? Normal, dar mai bine te bucuri că ai ieșit din această mizerie și înveți din ea, ca data viitoare când mai vrei să începi un proiect mișto, să te uiți bine înainte la cei cu care vei avea de-a face.
Automat aceste gesturi, atât pe mine, cât și pe Gelu Vlașin, ne-au provocat un gust amar. Gelu chiar a fost exclus fără niciun motiv din proiect, probabil noii organizatori nu văd sensul lui în această schemă, nu vor un partener online solid ca Rețeaua Literară, nu vor un sponsor sau măcar un prieten, ci un om scârbit, ca și mine, pentru că nu a fost anunțat de toate aceste schimbări.
Nu contează, se pare, că toți trei (eu, Gelu, Felix) am creat acest eveniment, fiecare cu ce a putut și unde s-a priceput, contează să ne despărțim într-o stare de tensiune, cu mizerii și acuze de toată jena, ca la români.
Deci? Succes noului eveniment și noii echipe, congrats!
Atât am avut de spus. Nu răspund la nicio acuză: am auzit printre altele că nu am vrut să comunic și să predau accesul full option pentru noul administrator tehnic – deși i-am creat, cum am fost rugat, un cont de administrator, cu toate opțiunile incluse; am auzit că aș fi tratat niște oameni cu fundul – și e destul de urât să vină asta din partea celui cu care ai făcut cele cinci ediții; am auzit că mi-aș fi băgat și bani prin nu știu ce buzunare, fără să împart sumele echitabil, iar aici, futu-i mama ei de dreptate, am martori dacă se continuă mitocănia public… repet, nu răspund la aceste mizerii apărute brusc și subit cu noua echipă – de aceea și închid comentariile la acest post; nu mai vorbesc despre Ringul de Vorbe, nici la trecut, nici la prezent; nu mă mai interesează. Dar trebuia scris acest post pentru că erau prea multe întrebări și nelămuriri.
(0) comentarii
mess id / mail at yahoo dot com: supraego85





