12
Palahniuk spune la un moment dat în interviul acesta, care mie mi-a plăcut foarte mult, că nu scrie pentru miile de cititori pe care îi are. Plăcerea adevărată vine când creația ta este cofruntată cu prietenii tăi de breaslă. Oamenii care contează sunt puțini și, într-adevăr, împart paharele cu tine frățește.
Mi-am amintit de asta pentru că sunt într-un punct al romanului în care o bună bucată din manuscris îl voi împărți câtorva prieteni de acest gen. Ale căror păreri sunt capitale și cu care voi avea discuții lungi și interminabile, la prima vedere, chiar și despre gestul unui personaj. Oameni care în primul rând mă critică mai mult decât mă aplaudă – mă interesează erorile, rateurile, analiza drastică a ideilor, mai mult decât o laudă, care dacă e fondată, va veni de la sine mai târziu.
Am împărțit romanul MDMA16 în două, o parte revizuită, mai mult de jumătate din el (pe la a 3-a mână, cam așa), gata să fie trimisă, și a doua parte care-mi rămâne doar mie și-mi va mai măcina ceva nopți până o voi termina.
Obișnuiam să am șase “cititori” exigenți. Desigur, George, deși nu mai este fizic printre noi, este încă în mintea mea în timp ce scriu, ca și ceilalți cititori fictivi, ce reprezintă busola mea pe pagina interminabilă, albă. Cu el am apucat să vorbesc cel mai puțin despre acest proiect, dar din câte parcursese (și publicase chiar și-un fragment în revista Tomis, sau a vrut, nici nu mai știu dacă a apărut sau nu) mi-a dat de înțeles că am evoluat vizibil de la experimentul cu SONI.
Luna asta voi vedea ce zic și ceilalți cinci (cred totuși că voi fi mai îngăduitor și voi mări numărul, pentru că am nevoie de păreri ca de aer).
) care să critice mai întâi negativ şi apoi pozitiv.
) .
mess id / mail at yahoo dot com: supraego85
SONI (editia a 2-a)
Black Job 
