trei ore de stat în zăpadă de juma de metru şi n-am cedat. nu, nu, împingem duba, da-o-n măsa! nici după ce-am încărcat şi descărcat toată mobila şi toate căcaturile împrăştiate prin pungi colorate, ghiozdane vechi, saci şi toate cele, apoi căratul lor până-n apartament, aranjatul… mă dureau toţi muşchii şi toate oasele, dar nu făceam nici pauze de ţigări, pentru că vreau să te uit, colentina.

mi-ai mâncat plămânii de vii, colentina, cu praful şantierelor interminabile (n-am uitat cum mi-ai futut doi ani numai pentru lucrările la tramvai), cu traficul insuportabil de nici taxi-urile nu mai trec pe aici. iar seara, abia dacă mai vezi cerul, cu toate că-i senin. când am ajuns în vamă, astă-vară, credeam că-i o altă galaxie, parcă nu mai văzusem stele.

o să trec prin tine, colentina, fără să-mi pese prea mult. o să te salut în treacăt, ca pe o fostă iubită cu care n-am înţeles nici acum de ce-am fost şi-mi amintesc că şi sexul era prost.

o să-mi fie dor doar de lucrurile pe care le-am făcut împreună. când l-am plantat pe vişi (singurul vişin căruia fructele i se usucă, pentru că nu le culege nimeni) la vreo 10-12 ani şi vara asta când am citit miller la umbra lui, pe gazonul acela perfect. dar îl iubesc pe miller şi iubesc copacii, nu pe tine.

şi băieţii care m-au învăţat să mi-o iau (şi s-o dau, la nevoie), să fug, să am telefoane de la alţi şmecheri, şi imperiul chinezilor din niro, irakienii care m-au învăţat cum se fac cele mai bune şaorma şi narghilele, gaborii care vor şpagă, ţăranii din voluntari care duhnesc sub tricourile dolce gabana, whatever, şi ţiganii (mai ales ăia care i-au scos dintele din faţă a lu’ Cristi), să ţi-i ţii, colentina. să ţi-i ţii.

o să mă mai gândesc la drumurile pâna la pod şi tripurile de-acolo, dar fac pariu c-o să găsesc altele, mereu alte locuri pustii unde să-mi pierd minţile cu huxley, cu grof şi universuri paralele.

n-o să mă mai îngrăgostesc ca prostul de curvele tale proaste şi n-o să mai văd peşti cu două kile de aur la gât, în faţa am o biserică. la care nu mă-nchin, dar e un semn că dumnezeu mă vrea mai aproape. în blocul de vizavi stă vlaşin, semn c-o să mă mai întorc din când în când la poezie.