era două-trei noaptea sau dimineaţa, depinde ce parte a paharului priveşti. iar rămân fără ţigări. blugii, puloverul, geaca, teneşii nike care s-au rupt, dar îmi plac prea mult ca să nu-i lipesc cu picătura, şi-am zburat spre benzinărie.

paznicul de la canapele, arme şi muniţii, de vizavi (serios, am un vecin chinez care asta vinde: canapele, arme şi muniţii, iar de sărbători artificii, bănuiesc că la negru – ce nu-nţeleg eu nu e combinaţia asta de produse, ci acvariul din vitrină. în fine…), paznicul, cum ziceam şi ceaţa. atât.

merg eu zece-dooj de metri şi… mare agitaţie la prăvălia lu’ Costică. ce dracului, ăsta o avea deschis la ora asta? şi mă bag în cojmelie. ce să vezi? ciuciu Costică, în schimb un Moş Crăciun mai atletic care băga tot ce găsea pe rafturi în nişte pungi mari, negre. la casa de marcat (care evident că nu funcţionează niciodată) are şi doi pitici care-l ajută s-o deschidă probabil.

- ce faci, moşule? îi zic. toţi paralizează.
- ăăă… strângem cadourile pentru copii, că se-apropie sărbătorile, de… răspunde, după care-şi vede de treabă şi trage toate pachetele de ţigări şi sticlele de băuturi în altă pungă.
- chiar tu eşti, moşule? şi mă frec la ochi, nu-mi vine să cred minunea.
- păi da cine…
- auzi… dă’ şi mie un pachet de ţigări, să-mi văd de treabă.
îşi bagă mâna pân’ la cot în sac şi îmi aruncă un malboro lights.
- kent lung, moşule…
- băi, să moară spiriduşii mei! am treabă, nu vezi?

ce era să fac? m-am dus, ca de obicei, la benzinărie…