ultimele studii au arătat că, intrând în contact cu un simplu cuvânt, toate molecule unui organism se modifică, până când crează o reprezentare mentală sau chiar materială a sensului său. procesul este dureros, incluzând neliniște, confuzie, depresie, anxietate şi, în mod special, nevoia altor cuvinte.

cercetătorii își manifestă îngrijorarea, atenționând că un cuvânt, fie spus, fie gândit sau receptat involuntar, se poate comporta, în funcție de context, ca cel mai nociv drog din toate timpurile. autoritățile sunt consternate, fiind incapabile să ia măsurile cuvenite asupra unui lucru care nici măcar nu există fizic.

era două-trei noaptea sau dimineaţa, depinde ce parte a paharului priveşti. iar rămân fără ţigări. blugii, puloverul, geaca, teneşii nike care s-au rupt, dar îmi plac prea mult ca să nu-i lipesc cu picătura, şi-am zburat spre benzinărie.

paznicul de la canapele, arme şi muniţii, de vizavi (serios, am un vecin chinez care asta vinde: canapele, arme şi muniţii, iar de sărbători artificii, bănuiesc că la negru – ce nu-nţeleg eu nu e combinaţia asta de produse, ci acvariul din vitrină. în fine…), paznicul, cum ziceam şi ceaţa. atât.

bucata asta de proză am scris-o la 18-19 ani (2004… parcă). nu cred s-o mai fi arătat (public) pe undeva pân-acum, a zăcut printre zecile de foi şi… făcea parte dintr-un volum cu titlul povestiri de adormit moartea, şi Liternet a vrut să-l publice parcă prin 2005-2006 sau ceva de genul ăsta. nu mai ştiu de ce-am refuzat, nu cred că eram mulţumit de ce scriam pe-atunci. din cele zece storyuri două le-am folosit în SONI, fără prea mari modificări, doar le-am adaptat (castelul de la muncii şi învierea lui lazăr – btw, atât “castelul” cât şi lazăr chiar există). anyway…