trailerul romanului SONI este printre proiectele finaliste de la Webstock 2009, la categoria viral. eu sper ca după jurizarea finală, să intre într-un top 3, deşi o să fie cam greu având în vedere numele particianţilor. dar sunt optimist pentru că se punctează originalitatea, iar trailerului meu este primul de acest fel făcut pentru o carte, în România. fapt ce a generat multe discuţii, articole, dezbateri (unele chiar la facultăţile de comunicare, ceea ce m-a încântat foarte mult), şi de ce să nu zic şi… multă vizibilitate pentru titlul meu, pentru numele meu, şi automat pentru ceea ce era cel mai important, un public mai mare.

recomand paginile astea pentru mai multe detalii, din arhiva blogului soni.tritonic.ro:

12.01.09 despre promovare şi soni în Nautilus (Horia Ursu)
08.01.09 soni, “cea mai promovată carte românească în mediul online” (Iulia Roşu)
05.01.09 soni şi “tendinţe în marketingul online de carte” (Alexandra Cărămidaru)
02.01.09 “SONI, o mie de exemplare în trei luni” (editorial pe Bookblog.ro)
25.11.08 trailerul soni(ei) a avut succes
18.11.08 soni (trailer)

a, şi, poate mai important, statistici pentru trailerul SONI, pe blogul ăsta.

nu puţini au spus că au apreciat romanul meu sau au aflat de el, pornind de la inovaţiile în materie de promovare de carte. recent chiar am dat un interviu pentru Esquire, legat de asta. o să fie foarte fain şi cuprinzător, dar despre el o să vă zic mai încolo.

oricum, sunt mulţumit, legat de Webstock 2009, că a ajuns până aici. acest trailer, care a circulat viral cu mult peste aşteptările mele, are aproape 6000 de afişări. iar vânzările, oficiale cel puţin, se învârt undeva în jurul cifrei de 1500. what else should I want for my debut?

cu o editură puternică în spate, SONI ar fi fost cu siguranţă un bestseller (pe Realitatea TV aşa a fost trecut, dar mai e cale lungă…). acum nu mai ştiu nimic despre vânzări (bine, că nici n-am fost informat corect vreodată) şi, sincer, nici nu mă prea interesează. ce-am avut de demonstrat am făcut-o, cu stil zic io, într-un domeniu care îmi era destul de străin (că doar nu sunt un profesionist al online-ul, sunt un amator), iar cel mai mult îmi place că această carte şi-a găsit cititorii. probabil şi eu, ca autor, mi-am găsit nişte cititori devotaţi, se vede asta din traficul de pe blog, din semnele de pe mail sau de pe mess.

nu este pentru prima oară când păţesc ceva de genul ăsta, să aud că romanul meu, deşi citit cu sutele de liceeni (şi iubit, am citit asta pe un blog şi m-am simţit extraordinar), este denigrat de profesori, motivele fiind anumite scene explicite şi limbajul uneori vulgar (în opinia mea, totuşi un limbaj în limitele cotidianului, neexagerat).

acum însă am reuşit să mă enervez, dat fiind că profesorul acesta, doamnă în cazul de faţă (nu-i voi da numele, vă povestesc o pildă de pe marte), este membru USR (repet, pentru necunoscători, Uniunea scriitorilor români).

Andrei Ruse, autorul cartii, vorbeste despre SONI astfel: cand am inceput romanul nu m-am gandit niciodata la bolnavii adevarati… mi-a fost frica de anumite reactii; in niciun caz romanul meu nu este despre cancer. sau despre o tipa cu cancer [...] seara inchideam ochii, luam o pauza, inchideam tot in jurul meu si deveneam un om care se pregatea sa moara intr-o jumatate de an.

ideea simpla pe care am vrut s-o transmit, e ca ne pierdem timpul cu lucruri prea mari, care conteaza doar cateva momente, cand de fapt lucrurile mici sunt ceea ce ne definesc. soni e un fel de memento mori updatat zilelor noastre şi chiar raportat la urbanul tarii noastre. drama ei nu este moartea (ai nici a noastra), este viata.

mai multe din articolul lui Alexandru Ilie, aici.

inca o data mi s-a dovedit ca trebuie sa stau departe de orice inseamna concursuri jurizate, in special cand este vorba de cultura. categoria de blog cultural de la ROblogfest 2009 a fost jurizata de Cezar Paul-Badescu, Florin Iaru si Ioan T Morar (sau cel putin parerea lor a contat 40%).

as vrea sa cred ca cei care ma citesc inteleg ca nu sunt nervos sau dezamagit in vreun fel, ci doar vreau sa arat ce inseamna la noi “cultural” si cat timp va mai trebui sa treaca pana lucrurile se vor stabili cat de cat intr-un sistem de valori.

am inscris blogul SONI.tritonic.ro nu pentru mine, n-am nevoie de premii (dovada e ca n-am trimis niciuna din cartile mele la vreun concurs literar vreodata) si nici de publicitate, am terminat demult de promovat romanul SONI, tot ce mai scriu legat de acest subiect sunt in mare reactii din blogosfera sau presa.

motivele pentru care am facut-o a fost o penibila nevoie de confirmare oficiala (din punct de vedere online, daca mai era nevoie) si o dovada a faptului ca atat autorii, cat si editurile, se pot indrepta mai increzatori spre bloguri, campanii de promovare alaturi de bloggeri samd. nu mi-a iesit, desi tot ce imi doream era o situare (care sincer, mi s-ar fi parut normala) in primele 10-20 de locuri.

de ce? sa insir cateva motive:

- prima “lansare de carte” online, apoi in librarii
- prima carte din RO cu trailer (promovat online)
- primul blog activ de carte (aproximativ 115 posturi si peste 750 de comentarii; peste 20 de recenzii online din partea cititorilor, fie avizati sau nu, intr-un timp record; aparitii in peste 100 de bloguri si implicarea unor nume cunoscute din blogosfera in multe campanii de promovare)

acestea sunt numai cateva puncte (fara sa vorbesc si de rezultate), poate cele mai importante, pe care am vrut sa le subliniez, as putea sa scriu eseuri despre cum un debutant aproape necunoscut, mizand pe online, a ajuns sa-si duca romanul spre cititori si bulgarele continua sa se invarta.

ei bine, acest blog a fost cotat pe locul 116 din 122… iar mai multe nu vreau sa comentez, este evident ca, oricat de neinteresant ar parea proiectul, nu are ce cauta tocmai acolo, insa un juriu poate duce la astfel de rezultate. puteti vedea aici ce alte bloguri, despre care ma abtin sa comentez, sunt intre locurile 10 (sa zicem) si 116, iar concluzia o trage fiecare. jos palaria.

am ramas cu un oarecare gust amar dupa primele 5 minute in care am vazut clasamentul si este ultimul concurs “jurizat” la care voi participa. stiu ce inseamna “jurizat” in “lumea literara” si nu-mi trebuie, vad ca si aici e la fel, odata ce apar oameni de cultura.

desi am inchis blogul romanului, asta nu inseamna ca nu se mai vorbeste despre SONI pe bloguri, de unde au si inceput adevaratele campanii de promovare ale cartii. azi am dat un search pe google sa vad ce s-a intamplat in ultimele 3-4 saptamani.

miruna m-a contactat aseară şi mi-a spus că SONI a prins-o, ba chiar a scris o recenzie, din punctul meu de vedere, foarte interesantă. are de toate.

Ruse şi-a construit cartea pe senzaţii, ca şi un om de creaţie dintr-o agenţie de publicitate care, după studii de piaţă psihosociologice, foloseşte în spotul său scurt de 30 de sec tehnici atent elaborate pentru a ne provoca o senzaţie scurtă dar cu efecte pe termen lung, care să conducă mai apoi la achiziţionarea produsului – frică, foame, sete, stupoare, satisfacţie, excitaţie etc. Deşi a dorit să elaboreze întreg romanul bazat pe acest experiment – de a ne ţine conectaţi la roman şi la personaj prin crearea unor senzaţii care să ne facă să-l consumăm şi mai mult, aici e punctul care era suficient pentru a mă dezamăgi total acest roman. Dar de la un punct încolo devine interesant cu adevărat deoarece romanul l-a dus în anumite pasaje pe Ruse unde a vrut el şi nu invers. Totul e senzaţie pentru noi în ceea ce receptăm pentru că şi pentru Soni lumea e formată din multe senzaţii, iar moartea nu e decât „o senzaţie tare” printre altele. În felul acesta se anulează orice formulă cathartică ce se promitea iniţial. Am observat cu atenţie că şi în momentele în care Soni gândeşte cu profunzime la ea însăşi şi lume, comparaţiile şi ideile ei ţin tot de senzaţii (folosind multe comparaţii cu referire la gesturi cotidiene, filme, versuri de cîntec etc). Totul e construit pe senzaţie şi acest lucru dă impresia, pe care mai mulţi ai acuzat-o deja, de lipsă de autenticitate. Fiindcă vrând în mod programatic să fii cât mai autentic sfârşeşti prin a deveni artificios.

cine e curios să citească tot, click aici.